Calea Victoriei, una dintre cele mai scumpe artere comerciale din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebra arteră de promenadă din Bucureşti, Calea Victoriei, este una dintre cele mai scumpe 50 de străzi din lume, în ceea ce priveşte chiriile pentru spaţiile stradale, arată raportul „Main Streets Across the World 2019”, realizat de Cushman & Wakefield.

Raportul analizează chiriile a 448 de locaţii din 68 de pieţe şi clasifică locaţiile în funcţie de nivelul chiriilor de referinţă.

Cu un nivel al chiriilor pe Calea Victoriei, principala arteră comercială a oraşului, de 50 euro/mp/lună, Bucureştiul se menţine în top 50 oraşe analizate la nivel mondial şi în top 30 în clasamentul european, fiind la acelaşi nivel cu cel practicat în Bratislava, Slovacia sau Nicosia, Cipru. În Belgrad, Kiev sau Sofia chiriile practicate pentru spaţii stradale sunt peste nivelul din Bucureşti, o valoare mai scăzută fiind consemnată în Riga, Vilnius sau Skopje.

Cea mai scumpă arteră comercială din lume

Causeway Bay din Hong Kong îşi păstrează statutul de cea mai scumpă artera comercială din lume, în timp ce New Bond Street rămâne cea mai costisitoare destinaţie de retail stradal din Europa.

În 2018, Causeway Bay din Hong Kong a încheiat seria celor cinci ani de dominaţie a Upper 5th Avenue din New York, iar în clasamentul din 2019 îşi păstrează poziţia de top, cu un nivel al chiriei de referinţă al magazinelor stradale de 2.164 euro/ mp / lună. Pe locul al doilea se situează Upper 5th Avenue, cu un nivel de 1.775 euro / mp/ lună, urmată de New Bond Street din Londra (1.352 euro/ mp / lună).

Avenue des Champs Elysées din Paris (1.166 euro/ mp/ lună) şi Via Montenapoleone din Milano (1.142 euro/ mp/ lună) se află pe poziţiile 4 şi 5 din top. Cea mai mare creştere a valoriilor de închiriere din top 10 a fost înregistrată în Sydney (17,9% în ultimul an), Pitt Street Mall, ajungând la 849 euro/ mp/ lună. Cinci locaţii din top 10 la nivel global se află în Europa, trei în Asia şi câte una în SUA şi Australia.

Darren Yates, Head of EMEA Retail Research Cushman & Wakefield, autorul raportului, declară: „În ceea ce priveşte nivelul chiriilor la nivel global, rezultatele din acest an sunt încurajatoare şi reliefă succesul locaţiilor stradale de top. Chiriile din principalele artere comerciale au rămas stabile şi există o direcţie clară asupra viitorului retailul stradal. Cu toate acestea, se observă o presiune de scădere a chiriilor în multe locaţii secundare, în special în pieţele mature din Europa şi America de Nord”.

În top 5 la nivel european, New Bond Street din Londra se poziţionează deasupra principalelor artere comerciale din Paris şi Milano. Pe locul 4 se situează Bahnhofstrasse din Zurich (683 euro/ mp/ lună), iar pe locul 5 Kohlmarkt din Viena (405 euro/ mp/ lună). Cea mai mare creştere a chiriilor din top 10 se observă pe strada Ermou din Atena (+14%), ajungând la o valoare de 285 euro/ mp/ lună. Chiriile din aproximativ 70% din locaţiile din Europa au rămas stabile sau au înregistrat creşteri faţă de anul trecut. Polarizarea este însă evidentă între pieţele consacrate din Europa de Nord-Vest versus Europa de Sud, Centrală şi de Est, unde oferta de retail modern şi volumul vânzărilor online sunt încă reduse.

Bogdan Marcu, Partener Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox: „Acest amplu studiu desfăşurat la nivel global de Cushman & Wakefield ne arată încă o dată faptul că retailul tradiţional este doar într-o fază de reaşezare şi nicidecum că încetineşte. Vom asista la modificări ale comportamentului de consum şi în următorii ani, iar business-ul retailerilor va fi gândit în întregime să interacţioneze omnichannel cu consumatorul. Indiferent de segmentul pe care activează, retailerii vor încerca să creeze o experienţă aparte prin tehnologia integrată şi conceptele inovative ale magazinelor fizice.”

Regiunea Asia-Pacific este într-o poziţie relativ puternică, cu chirii stabile sau în creştere în peste 80% dintre locaţii. India a înregistrat o evoluţie impresionantă, cu o creştere solidă a chiriilor în mai multe oraşe, în timp ce chiriile din Hong Kong au rezistat în pofida protestelor recente şi a unor perspective incerte.

Pe continentul american, evoluţia chiriilor reflectă variaţii diferite în funcţie de locaţie, iar chiriile din New York dau semne de stabilizare, după scăderile valorice înregistrate din ultimii ani. Piaţa de retail din America Latină continuă procesul de maturizare, deşi chiriile pot fi volatile.

 

Mai multe pentru tine:
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Aspectul ”întunecat” din astrograma celor mai controversați criminali în serie. Toți aveau această caracteristică și energie joasă
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort