Burduja: România, pregătită să devină lider în efortul global de producție a energiei regenerabile

0
Publicat:

România este pregătită să joace un rol de lider în efortul global privind triplarea capacităţii mondiale de producţie a energiei regenerabile şi dublarea eficienţei energetice până în 2030, potrivit ministrului Energiei, Sebastian Burduja.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei Foto: Facebook

Astăzi (marţi n.r), în faţa a 53 de miniştri omologi din toată lumea, am avut onoarea să susţin aderarea României la "Declaraţia globală privind energia regenerabilă şi eficienţa energetică". Obiectivul este triplarea capacităţii mondiale de producţie a energiei regenerabile şi dublarea eficienţei energetice până în 2030. Nu doar pentru noi, ci pentru întreaga umanitate, miza este fără precedent. Vom avea sau nu un viitor pe această Planetă? România este pregătită să joace un rol de lider în acest efort global, având proiecte de miliarde de euro şi un potenţial cu totul aparte în regiunea noastră, pe toate palierele (solar, eolian, geotermal, hidrogen, energie nucleară etc.). Le-am spus astăzi colegilor miniştri reuniţi din întreaga lume despre succesele României din ultimii ani, atât prin creşterea numărului de prosumatori, cât şi prin mobilizarea mediului privat şi creşterea accelerată a producţiei de energie din surse regenerabile. Iar energia nu trebuie să fie doar verde, ci în primul rând sigură. Şi le-am mai spus un lucru: când ne întoarcem fiecare acasă în ţările noastre, să ne reamintim că misiunea pe care ne-am asumat-o împreună nu este despre următoarele alegeri, ci despre următoarele generaţii”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

În intervenţia sa, postată pe reţeaua de socializare, Sebastian Burduja a subliniat că exemplul României arată că avem nevoie nu doar de parteneriate între guverne ci şi între cetăţeni şi sectorul privat şi una dintre lecţiile învăţate de România este că finanţarea prin granturi funcţionează cu adevărat.

„În România în urmă cu un an şi jumătate aveam mai puţin de 20.000 de gospodării care aveau instalate panouri fotovoltaice pe acoperiş. Astăzi avem peste 100.000 de gospodării (...) În ceea ce priveşte companiile private, am pus la dispoziţie o finanţare de două miliarde de euro, finanţare europeană şi de la bugetul naţional, iar răspunsul pieţei a fost incredibil. Ne aşteptăm să avem undeva între 6 şi 8 GW de capacităţi fotovoltaice şi eoliene până în 2030 prin această finanţare”, a afirmat ministrul Energiei, la reuniunea COP28.

El a vorbit şi despre problema securităţii, semnalând că putem să avem energie verde, dar dacă nu avem energie sigură, nu avem deloc energie.

Deci, în termeni de modernizare şi echilibrare a reţelei aş vrea să subliniez importanţa stocării, în special a stocării în hidrocentrale prin pompaj, care tinde să fie mult mai prietenoasă cu mediul decât câmpiile de baterii. Deci acesta este un îndemn către toţi să aibă în vedere stocarea în hidrocentrale şi să accelereze acordarea de autorizaţii de mediu”, a punctat Burduja.

Mai multe pentru tine:
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară