Bulgaria şi Croaţia ar putea intra în acest an în anticamera zonei euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii zonei euro sunt pregătiţi să lase Croaţia şi Bulgaria să se alăture ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb-n.r.), o perioadă obligatorie de doi ani, înainte de adoptarea monedei euro, posibil în 2023, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, anunţă Agerpres.

Decizia va deschide calea spre prima extindere a zonei euro din 2015, când Lituania a devenit al 19 stat membru al blocului monetar.

Oficialii europeni susţin că o decizie este iminentă, după sprijinul final al zonei euro şi al miniştrilor de Finanţe ai UE, care se vor reuni în videoconferinţă joi şi vineri, scrie Agerpres.

Sursele precizează că decizia va fi probabil anunţată după închiderea burselor, posibil în weekend, pentru a reveni speculaţiile de pe piaţă.

Rămân de rezolvat probleme minore în următoarele ore. Ele ar putea întârzia anunţul până dincolo de weekend, dar nu ar modifica decizia de intrare în mecanismul ratelor de schimb, susţin sursele.

Şi Fabio Panetta, membru în board-ul Băncii Centrale Europene, declara luna trecută că Croaţia şi Bulgaria ar putea să se alăture în acest an la ERM-2 şi a lăudat eforturile făcute de cele două state în procesul de trecere la moneda unică.

Comentariile lui Fabio Panetta sugerează că procesul de extindere a zonei euro continuă, în pofida pagubelor economice provocate de pandemia de Covid-19. Atât Croaţia cât şi Bulgaria se bazează foarte mult pe sectorul turismului.

„Croaţia şi Bulgaria au adoptat măsuri curajoase în procesul de convergenţă”, a spus Fabio Panetta, responsabil pentru relaţiile internaţionale şi europene în cadru BCE. „Dacă procesul va fi încheiat cu succes, cele două ţări ar putea să se alăture ERM-2 până la finele anului”, a mai spus Panetta.

Mecanismul ERM-2 prevede că evoluţia cursului de schimb al monedei unei ţări candidate trebuie să rămână într-un interval de variaţie de plus/minus 15% faţă de un nivel central agreat, timp de doi ani înainte de adoptarea euro.

Având în vedere că ţările candidate trebuie să rămână în sistemul ERM-2 timp de doi ani, pentru a dovedi că monedele lor sunt stabile, „prima fereastră de oportunitate disponibilă pentru Croaţia şi Bulgaria să adere la zona euro ar fi 2023, dacă toate evaluările preliminare vor fi încheiate cu succes”, a spus Panetta.

Mai multe pentru tine:
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie