Bucureștenii iubesc filmele mai puțin decât brașovenii. Harta oraşelor cu cei mai mulţi spectatori

0
Publicat:

Piața cinematografelor din România, printre cele mai afectate industrii de restricțiile din pandemie, se apropie de nivelurile de dinainte de 2019, potrivit unei analize.

Piața cinematografelor din România se apropie de nivelurile de dinainte de 2019

În 2022 numărul spectatorilor a ajuns la 11,2 milioane, în creștere cu 40% față de 2021, dar cu 15% sub nivelul din 2019, așa cum reiese din datele Centrului Naţional al Cinematografiei, analizate de firma de consultanță imobiliară Cushman & Wakefiled Echinox.

Din punct de vedere al încasărilor totale, operatorii de cinematografe au raportat o creștere de 2,5 ori față de 2021, respectiv 246,2 milioane de lei (circa 50 milioane de euro), însă cu 7% mai puțin comparativ cu 2019, când a fost înregistrat un nivel record de 265 milioane de lei (aproximativ 56 milioane euro). De menționat că în perioada analizată prețul mediu al unui bilet a crescut cu 9% de la 20 de lei în 2019, la 21,9 lei în 2022.

Cifrele includ atât cinematografele cu un singur ecran, cât și cele mai multe ecrane, cele din urmă reprezentând peste 96% din încasări și numărul de spectatori.

Frecvența vizitelor pe cap de locuitor a înregistrat de asemenea un avans semnificativ în 2022 față de 2021, respectiv 0,59 vs 0,24, însă sub 0,68 raportat la 2019.

Cele mai mari pieţe cinematografice din Romȃnia sunt Bucureşti (3.547.733 de spectatori ȋn 2022), Cluj-Napoca (715.695), Constanţa (613.048) şi Timişoara (691.656), care concentrează aproape jumătate (49,6%) din cerere.

Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency, Cushman & Wakefield Echinox: „Evoluția industriei cinematografice din 2022 arată faptul că centrele comerciale și-au reluat locul important pe care îl aveau în preferințele românilor de a-și petrece timpul liber. Peste 96% dintre sălile de cinematograf din România se regăsesc în cadrul mall-urilor, iar investițiile în noi proiecte care urmează să fie dezvoltate în următorii ani vor contribui în continuare la extinderea infrastructurii cinematografice.”

Bucureștenii merg mai rar la cinematograf decât brașovenii

La finalul anului trecut, 32 din cele 41 de județe din România aveau cel puțin un cinematograf multiplex, numărul mediu de săli de proiecţie fiind de 13,25.

În ceea ce priveşte oraşele cu cea mai mare frecvenţă a vizitelor raportată la numărul locuitorilor din județ în 2022, pe primele locuri se situează Brașov (2,17 vizite per locuitor în 2022), București (1,57), Brăila (1,3), Timiș (1,06), Cluj (1,05), Constanța (0,93), Deva (0,85) și Suceava (0,76).

Deschiderile de noi cinematografe în perioada 2020-2022, în orașe precum Bistrița, Brașov, Buzău sau Sibiu au determinat creșterea numărului de spectatori față de 2019. În București, deși numărul cinematografelor a crescut de la 118 în 2019 la 122 în 2022, numărul spectatorilor din 2022 a fost cu 20% sub nivelul din anul premergător pandemiei.

Oraşele cu cel mai ridicat grad de utilizare a infrastructurii cinematografice existente sunt Iaşi (1,35 spectatori/loc/zi), Covasna (0,75 spectatori/loc/zi), Vrancea (0,72 spectatori/zi, în cele două săli multiplex existente în județ), Dolj (0,65 spectatori/zi), Bihor (0,62 spectatori/zi), urmate de Alba (0,60 spectatori/loc/zi) şi București (0,51 spectatori/loc/zi).

Harta oraşelor din Romȃnia cu cei mai mulţi spectatori ȋn cinematografe ȋn 2022 – spectatori şi evoluţie faţă de 2021 și 2019

Mai multe pentru tine:
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune