BP, Shell şi Statoil, date în judecată pentru manipularea preţurilor la ţiţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
BP, Shell si Statoil au raportat preţuri eronate la petrol timp de mai mult de zece ani

Giganţii petrolieri British Petroleum (BP), Royal Dutch Shell şi grupul norvegian Statoil au fost date în judecată de către Prime International Trading, după ce Comisia Europeană a lansat acum două săptămâni o investigaţie privind manipularea preţurilor la ţiţei, scrie The Telegraph.

Cele trei grupuri sunt acuzate că au raportat eronat schimburile comerciale pentru ţiţeiul Brent, care este de referinţă pe piaţa de la Londra. Potrivit Comisiei Europene, această tactică a durat mai bine de zece ani şi s-a reflectat inclusiv în creşterea preţurilor la pompă.

Acum Prime International Trading cere daune, argumentând că a realizat tranzacţii pe baza unor preţuri inexacte.

Comisia Europeană susţine că cele trei au format un cartel care a raportat preţuri distorsionate pentru ţiţei şi alte produse agenţiei Platts. Pe lângă cele trei companii, CE a realizat inspecţii şi la Platts, dar şi la compania olandeză privata  Argos Energies. De asemenea, au fost trimise solicitări de informaţii şi celor mai mari traderi de petrol din lume.

Potrivit Reuters, cotaţiile ţiţeiului Brent sunt baza de formare a preţurilor pentru vânzarea a 70% din petrolul tranzacţionat în întreaga lume.

Statoil a anunţat săptămâna trecută că suspectează faptul că presupusele violări s-au întâmplat începănd cu anul 2002. În cazul în care cele trei companii sunt găsite vinovate de Comisia Europeană,  atunci costul oricărei înţelegeri pe cale amiabilă a acestui proces va creşte, a declarat Craig Pirrong, profesor de finanţe la Universitatea din Houston şi expert în mărfuri.

La începutul acestei săptămâni, senatorul american Ron Wyden, care prezidează comitetul de energie, a cerut Departamentului de Justiţie să investigheze potenţiala manipulare a pieţei pentru a vedea dacă a crescut preţurile la consumatorii americani. "Eforturile de a manipula indicii europeni ai ţiţeiului, dacă sunt dovedite. ar fi putut impacta deja consumatorii americani şi companiile, din cauza interrelaţiilor dintre pieţele de petrol ale lumii şi a practicilor de hedging (asigurare - nr)", a scris Wyden, într-o scrisoare către Eric Holder, Procurorul General al Statelor Unite.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO