Boloș: Dacă vor fi discrepanţe între sistemul de pensii general şi cel special, va trebui să explicăm CE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Investițiilor, Marcel Boloș, a explicat după ședința de Guvern că cererea de plată numărul 3 privește jalonul cu pensiile speciale care este unul foarte greu și presupune reforme radicale.

Ministerul Investițiilor, Marcel Boloș

Ministrul Boloş a explicat că, în cazul în care Comisia Europeană va fi nemulţumită şi va considera că jalonul privind pensiile speciale din PNRR nu e dus la bun sfârşit şi trebuie aliniat cu sistemul de pensii general, atunci va trebui să fie luată o decizie la nivelul coaliţiei de guvernare.

El a explicat că sunt două criterii care trebuie respectate, unul privind sustenabilitatea, care înseamnă că volumul de cheltuieli publice este sustenabil pe termen lung, și un altul legat de contributivitate, care este mai dificil, dat fiind că România are un sistem de pensii general și un altu sistem de pensii speciale.

Aici, între cele două se face comparaţia şi trebuie să fim foarte atenţi la momentul în care vom trimite proiectul de lege pentru că dacă vor fi discrepanţe între sistemul de pensii general şi cel special, şi vorbesc aici de procentele care se aplică la bazele de calcul pentru a se stabli în final cuantumul pensiilor speciale, aici va trebui să dăm explicaţii Comisiei de ce, dacă dorm şi insistăm să avem procente diferite pentru cele două sisteme”, a spus ministrul.

Potrivit ministrului, în cazul în care Comisia va considera că jalonul nu e dus la bun sfârşit şi „trebuie aliniat cu sistemul de pensii general, atunci va trebui să fie luată decizia la nivelul coaliţiei, la nivelul Guvernului, care este calea de urmat”.

Este foarte simplu de luat această decizie însă consecinţele trebuie asumate, dacă se produce o destabilizare la nivelul acestor servicii publice de importanţă naţională, fie că vorbim de apărare naţională, ordine publică, de Ministerul Public. Aceste decizii produc consecinţe şi nimeni nu le poate asuma decât coaliţia şi Guvernul, indiferent ce ar gândi ministerele de linie şi care ar fi propunerile care vin de la ministere”, a spus el. 

Marcel Boloş a menţionat că, ”noi putem avea proiectul aprobat şi să fie în vigoare această lege a pensiilor speciale dar dacă Comisia, după ce trimitem cererea de plată numărul 3, încă va mai avea observaţii, este posibil să avem modificări ale acestei legi privind pensiile speciale”.

Nu contează de câte ori modificăm şi ajustăm aceste decizii, trebuie să fim înţelepţi şi să ne uităm la finalitatea acestor decizii, şi în cazul de faţă discutăm de bugete importante de bani pentru investiţii. În acelaşi timp, trebuie asumată decizia, cu toate consecinţele ei”, a afirmat Marcel Boloş.

Reformarea pensiilor speciale poate duce la migrarea forței de muncă

Ministrul a mai arătat că nu este "un lucru de joacă", adăugând că dacă se ia decizia "radicală" de reformare a sistemului de pensii speciale, "atunci trebuie, în egală măsură, asumat şi consecinţa migrării forţei de muncă sau a destabilizări acestor mari servicii publice de care România are nevoie".

El a precizat că ce este scris în PNRR este literă de lege, iar "flexibilitatea Comisiei Europene tinde spre zero".

"Să nu uităm că judecata Comisiei Europene este raportat la ceea ce este scris în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Şi eu am fost la început foarte optimist şi am încercat să găsesc soluţii pentru ceea ce există în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, însă realitatea mi-a dovedit: Comisia nu face nici la stânga, nici la dreapta. Flexibilitatea comisiei tinde spre zero. Îmi pare rău că trebuie să spun acest lucru, dar este un adevăr şi vreau să înţelegem cu toţii că ce este scris în Planul Naţional de Redresare şi Rezidenţă este literă de lege", a adăugat ministrul.

Bulgaria și Lituania au renunțat la anumite reforme

Marcel Boloş a explicat că sunt ţări, precum Bulgaria şi Lituania, care deja au renunţat la anumite reforme pentru că nu şi-au asumat consecinţele, iar acest lucru poate să se întâmple, dar nu e decizia Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a ministerelor de linie.

"Totuşi e un proiect de ţară şi o strategie de ţară Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, dar dacă vedem că anumite consecinţe ale deciziilor nu sunt asumate sau o reformă produce efecte nedorite care nu pot fi gestionate (...) am spus că sunt deja ţări care au renunţat. Bulgaria a renunţat la decarbonizare, Lituania la reformele fiscale şi nu spun că aşa trebuie să facem şi noi, spun doar că fiecare reformă trebuie să fie analizată cu plusurile şi minusurile pe care le are şi consecinţele acestor reforme asumate de către Guvern şi coaliţia de guvernare. Aceste lucruri nu pot fi pe umerii, să zicem, ai ministerelor de linie sau coordonatorilor de reformă. E o decizie care trebuie luată la nivel de coaliţie, fiind un proiect de ţară al României", a punctat Boloş.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort