Analiză BNR, despre amânarea ratelor: Nu este pentru profitori. Acum dobânzile scad, dar vor creşte. Nu este un avantaj pentru cei care le pot plăti acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a dat o serie de explicaţii privind amânarea plăţii ratelor la bănci, argumentând că nu trebuie să existe profitori, pentru că acum dobânzile scad, dar vor creşte când situaţia va reveni la normal, ceea ce înseamnă că nu este un avantaj pentru cei care îşi permit să plătească acum.

"Este o chestiune importantă să înţelegem că această facilitate nu este un cadou nemeritat, este un ajutor pe care oamenii îl primesc pe bună dreptate pentru că s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Nu trebuie să existe profitori aici.

Pe de altă parte, eu cred că, dacă cineva poate plăti ratele în acest moment, nu e deloc în avantajul persoanei respective, fizice sau juridice, să amâne plata ratelor. De ce ar face-o? Ca să plătească cu 9 luni în plus la rată peste trei luni - patru luni, trei ani sau cinci ani, depinde cât durează creditul pe care care îl are deja în curs?

Nu merită acest lucru, mai ales că în perioada imediat următoare va fi o perioadă a dobânzilor scăzute. Deci, cumva, acei coeficienţi pe care îi luăm în calcul la plata ratelor, ROBOR-ul, va fi scăzut în perioada următoare, pentru că există această infuzie de lichiditate.

E absurd, dacă se poate face plata ratelor acum să nu se facă, în aşteptarea unor vremuri mai bune din perspectiva dobânzilor, pentru că e greu de crezut că peste ani putem face un scenariu care să arate mult mai bine", a spus Dan Suciu, la Realitatea TV.

Potrivit acestuia, există riscul de abuz prin utilizarea neîndreptăţită a acestei facilităţi de către persoanele care deja sunt în incapacitate de plată a ratelor cauzată nu de epidemia de Covid-19, ci de cu totul alte motive.

Pe de altă parte, Suciu a menţionat că există criterii bine delimitate de aplicare a acestei facilităţi, respectiv de când a devenit serioasă criza în România, de când s-au închis unităţi de producţie şi companii, de când s-a intrat în şomaj tehnic masiv.

Totodată, purtătorul de cuvânt al BNR şi-a exprimat convingerea că băncile vor face o evaluare destul de atentă a celor care solicită această amânare a plăţii ratelor şi că acestea au avut o deschidere de la bun început în privinţa aceasta.

"Sunt convins că vor fi criterii care vor clarifica situaţia şi nu mă aştept la altceva, decât la înţelegerea faptului că, dacă nu se acceptă situaţia dată de amânarea plăţii, atunci când nu poţi să plăteşti, pierzi un client. Şi băncile cred că au înţeles - sper să înţeleagă - că aceşti clienţi pe care îi ajută acum sunt clienţii pe care se pot baza pe viitor pentru a avea profit mai departe", a spus Dan Suciu. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi