BCR: Cererea internă va sprijini creşterea economiei în 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Analiştii BCR anticipează o creştere uşoară a consumului sectorului privat în 2015 FOTO Adevărul

Cererea internă ar putea contribui cu 2,9 puncte procentuale la avansul economiei în următorul an, creşterea consumului urmând a fi sprijinită de cheltuieli publice suplimentare, precum şi de o îmbunătăţire modestă în activitatea din sectorul privat, potrivit BCR.

Analiştii BCR au menţinut prognoza pentru creşterea PIB la 3,3% în 2015 şi la 3,5% în 2016, după un avans de 2,3% estimat pentru anul acesta, se arată într-o notă a băncii publicată luni, citată de Mediafax.

Investiţiile private sunt estimate să crească în 2015, după doi ani de scăderi consecutive, ca urmare a avansului creditării în lei pe fondul măsurilor de relaxare monetară luate de BNR.

BCR a redus proiecţia pentru rata inflaţiei din decembrie la 1,8%, de la o rată de 2,2% anticipată anterior, estimând că presiunile inflaţioniste vor rămâne scăzute până la finele anului.

Preţurile de consum au crescut în septembrie cu 0,12%, iar inflaţia anuală a urcat la 1,54%, în condiţiile în care alimentele s-au scumpit cu 0,2% faţă de august, iar mărfurile nealimentare şi tarifele serviciilor cu 0,1% fiecare.

„Creşterea inflaţiei s-a datorat efectului de bază generat de reducerea TVA pentru produsele de panificaţie implementată în 2013. În afara efectului de bază, presiunile inflaţioniste s-au menţinut la un nivel scăzut, ceea ce ne-a determinat să reducem prognoza pentru finele anului, la 1,8%“, potrivit BCR.

BNR a redus în august prognoza de inflaţie, de la 3,3% la 2,2% pentru acest an şi de la 3,3% la 3% pentru 2015, şi a anunţat prognoze privind rata medie a inflaţiei de 1,4% în acest an şi 2,4% anul viitor.

Analiştii BCR anticipează o inflaţie medie anuală de 2,5%, respectiv 2,9% pentru următorii doi ani.

Deficitul bugetar este estimat să crească la 3% din PIB în 2015, de la 2,7% din PIB în acest an, iar datoria publică va urca de la 39,7% din PIB, la 40,3% din PIB. Guvernul şi-a fixat ca ţintă pentru acest an un deficit bugetar de cel mult 2,2% din PIB.

Mai puteţi citi:

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare