BCE: Băncile greceşti au nevoie de recapitalizare. Cele patru mari grupuri elene sunt prezente şi în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniele Nouy, preşedintele noii agenţii de supervizare bancară (SSM) din cadrul Băncii Centrale Europene (BCE), a declarat vineri că instituţia sa încearcă în prezent să determine de câţi bani au nevoie băncile greceşti pentru a se recapitaliza, transmite Dow Jones Newswires.

„În Grecia, băncile au trecut printr-o criză şi bineînţeles au fost slăbite. De acea au nevoie să fie recapitalizate pentru a fi la fel de puternice cum erau înainte“, a declarat Daniele Nouy la o conferinţă organizată la Council on Foreign Relations din New York. Nouy a mai spus că BCE încearcă să evalueze ce sume trebuie injectate în băncile greceşti. „În prezent derulăm o analiză amănunţită a băncilor greceşti pe baza unor teste de stres pentru a stabili de ce sume au nevoie şi ne aşteptăm ca procesul să se finalizeze luna viitoare sau în noiembrie“, a spus Daniele Nouy, citată de Agerpres.ro.

La începutul acestei săptămâni, Ministerul grec al Economiei a anunţat şi el crearea unui grup de lucru, care include membrii ai Guvernului grec şi reprezentanţi ai creditorilor (UE, FMI, BCE), în vederea examinării opţiunilor pentru o recapitalizare rapidă a băncilor greceşti după alegerile din 20 septembrie.

O sumă de 25 de miliarde de euro din ultimul program de asistenţă acordat Greciei de creditorii internaţionali, în valoare de 86 de miliarde de euro, a fost alocată pentru recapitalizarea băncilor elene până la finele acestui an. Însă sumele necesare pentru recapitalizare vor depinde de testele de rezistenţă derulate de Banca Centrală Europeană în rândul marilor bănci greceşti.

Cele patru mari bănci greceşti — National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank — sunt prezente şi pe piaţa din România. Astfel, National Bank of Greece deţine în România Banca Românească, în vreme ce Eurobank controlează Bancpost. Celelalte două sunt prezente prin brand propriu.

Subsidiarele celor patru mari bănci cu capital grecesc din România au active totale de 44,25 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă 12% din totalul sistemului bancar din ţara noastră

Cea mai mare dintre băncile elene prezente în România este Alpha Bank, cu active în valoare de 16,95 miliarde de lei în ţara noastră şi o cotă de piaţă de 4,6%, fiind ocupanta locului al optulea în sistemul bancar românesc, potrivit raportului anual al Băncii Naţionale a României (BNR).

Următoarea în top este Bancpost, deţinută de către grupul elen Eurobank. Bancpost deţine active de 11,53 de miliarde de lei şi o cotă de piaţă de 3,1%.

Piraeus se clasează pe poziţia imediat următoare, cu active de 8,99 de miliarde de lei şi o cotă de 2,5% din total.

Banca Românească, ce face parte din grupul National Bank of Greece, are active totale de 6,77 miliarde de lei şi o cotă de 1,9% în România.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG