BCE ar putea supraveghea băncile cu active de peste 30 de miliarde de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Potrivit proiectului prezentat, BCE ar putea supraveghea instituţiile de creditare cu active peste 30 miliarde de euro.

Băncile care au active de peste 30 de miliarde de euro vor fi supravegheate direct de către Banca Centrală Europeană (BCE), pe măsură ce Uniunea Europeană (UE) caută să clarifice concesiile atribuite unui singur organism de supraveghere pentru creditorii din zona euro înainte de termenul limită asumat de liderii europeni, adică începutul anului viitor, se arată într-un proiect al Guvernului cipriot.

Peste 40 de bănci din zona euro au active de peste 30 de miliarde de euro, conform datelor Bloomberg. Aceşti creditori variază de la Deutsche Bank Ag, cu active totale de 2.160 de miliarde de euro, la Credito Emiliano SpA din Italia, cu active de 31,1 miliarde de euro.

Creditorii cu active totale mai mari de 20% din producţia economică a ţării de origine (adică Produsul Intern Brut) şi cei cu filiale în cel puţin trei alte ţări din UE înglobate sub un singur sistem de supraveghere ar putea fi supravegheaţi de către BCE, potrivit unui documentului întocmit de Guvernul cipriot, citat de Bloomberg News.

BCE poate intervene oricând

Autorităţilor naţionale de reglementare le revine sarcina de a efectua zilnic supravegherea băncilor „mai puţin semnificative“, dar BCE ar putea interveni „la orice oră, din proprie iniţiativa“.

Miniştrii de Finanţe se vor întâlni în 12 decembrie pentru a negocia concesiile privind înfiinţarea sistemului de supraveghere bancară, care va fi obligatorie pentru cele 17 ţări din zona euro şi opţională pentru celelalte state din UE.

Supravegherea BCE este necesară înainte ca băncile să obţină direct finanţarea din fondul de urgenţă al zonei euro, etapă-cheie în ruperea legăturii dintre guverne şi băncile lor.

BCE, având puteri extinse

Wolfgang Schaeuble, ministrul german de Finanţe, a cerut asigurări prin care BCE se va concentra pe băncile mai mari şi nu va încerca să uzurpe rolul autorităţilor naţionale de reglementare prin supavegherea creditorilor cu active mai reduse.

Alte ţări, printre care se află şi Franţa, solicită ca BCE să poată interveni la orice bancă, spunând că sistemul nu va fi credibil dacă BCE nu are de puteri extinse.

Potrivit documentului întocmit de guvernul cipriot, BCE ar putea supraveghea direct cel puţin două bănci în fiecare ţară care participă la sistemul unic. BCE ar putea, de asemenea, „juca“ un rol de supraveghere interactivă la băncile care au primit ajutor de la fondul de urgenţă al blocului european.

Băncile mai mari ar putea scăpa de supravegherea directă a BCE dacă „ele se justifică prin circumstanţe speciale“, care urmează să fie definite de autorităţile de reglementare.

În conformitate cu proiectele făcute, BCE îşi va asuma pe deplin rolul său ca supraveghetor bancar de la 1 ianuarie 2014. Data ar putea fi amânată până la finalul lui 2014, dacă banca centrală va decide că organismul nu este încă pregătit.

Guvernele cântăresc de asemenea diferite căi de a schimba normele de votare a Autorităţii Bancare Europene (EBA), astfel încât şi aceasta să se adapteze sistemului unic de supraveghere. EBA, cu sediul în Londra, stabileşte standarde tehnice care se aplică în cele 27 de state membre UE şi are capacitatea de a domoli unele dispute dintre autorităţile de reglementare.

Documentul urmăreşte, de asemenea, să răspundă preocupărilor ţărilor aflate în afara zonei euro, prin care ar fi membri de clasa a doua ai sistemului de supraveghere, deoarece, din punct de vedere legal, acestea nu pot fi reprezentate la Consiliul de guvernare al BCE.
 
Dreptul la refuz
 
Documentul respectiv conţine indicaţii în cazul în care Consiliul de guvernare al BCE se loveşte, din partea reprezentantilor din tarile din afara zonei euro, de un dezacord cu privire la sistemul unic de supraveghere.

Potrivit documentului, statele participante din afara zonei euro ar avea dreptul de a refuza aplicarea deciziilor luate de Consiliul de guvernare al BCE, dacă aceste decizii anulează poziţiile adoptate de organismul de supraveghere. În acest caz, BCE ar trebui să ia decizia dacă ţara respectivă va rămâne în continuare în sistem.

Statele participante din afara zonei euro ar putea, de asemenea, obiecta la o propunere a consiliului de supraveghere, iar Consiliul de guvernare ar lua decizia dacă obiecţia ar trebui aplicată.

Potrivit ultimelor propuneri, conducerea consiliului de supraveghere va fi numită de miniştri de Finanţe
 

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare