Băuturile alcoolice se scumpesc în România: Ce majorări de preț se anunță

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţul la raft al băuturilor spirtoase va creşte în acest an ca urmare a majorării cu 6% a nivelului accizei la alcool şi băuturi alcoolice de la 1 ianuarie 2023, susţin reprezentanţii Spirits România.

Alcoolul se scumpește în 2023, Foto: Pixabay

Asociaţia ce reuneşte principalii producători şi distribuitori de alcool şi băuturi spirtoase din România susține că majorarea preţurilor la raft va creşte consumul de băuturi nefiscalizate, cu efecte negative atât economic cât şi social.

Potrivit modificărilor aduse de Legea 370/2022 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr 16/2022, publicată în Monitorul Oficial la 20 decembrie 2022, a fost majorată cu 6% acciza la alcool şi băuturile alcoolice.

Astfel, acciza aplicabilă alcoolului etilic de la 1 ianuarie 2023 este 4,208.86 lei/hl de alcool pur, majorată de la 3,968.38 lei/hl de alcool pur (nivelul aplicat de la 1 august 2022).

Conform sursei citate, această majorare va avea un impact mai acut asupra producătorilor care au capacităţi de producţie locală, ale căror costuri au crescut deja în 2022, pe fondul efectelor pandemiei şi ale războiului din Ucraina.

Costul materiilor prime şi al materialelor s-a mărit cu valori cuprinse între 30% şi 80%, iar nivelul accizei a fost deja majorat de două ori doar în anul 2022 (1 ianuarie 2022 cu 3,6% şi 1 august 2022 cu 5%), ceea ce a pus o presiune uriaşă pe costurile de producţie. De la 1 ianuarie 2023 ni se aplică o nouă creştere de 6% a nivelului accizei, ceea ce va determina şi creşterea preţului la raft al băuturilor spirtoase cu concentraţie alcoolică de 40% grade cu minimum 2 lei/litru", a declarat Tudor Furir, preşedintele Asociaţiei Spirits Romania.

Ce consecințe prevăd specialiștii

Spirits Romania atenţionează că, pe termen mediu şi lung, majorarea accizei nu va duce la încasări bugetare mai mari, deoarece un preţ mai mare va genera o scădere a vânzărilor şi implicit a sumelor de plată la bugetul de stat.

În paralel, se estimează că va creşte consumul de alcool nefiscalizat, iar efectele negative se vor resimţi şi la nivel social, în condiţiile în care băuturile alcoolice contrafăcute afectează grav sănătatea celor care le consumă.

Sursa citată menționează că, majorarea cu 42% a accizei în 2013 a determinat, în intervalul 2013-2014, o scădere a pieţei fiscalizate a băuturilor spirtoase de 30%.

În schimb reducerea cu 30% a accizei în 2016 a avut ca rezultat în ultimii 6 ani scăderea pieţei nefiscalizate cu aproximativ 25% şi dublarea veniturilor colectate la bugetul de stat, care au înregistrat 171,75 milioane euro în 2021 pentru toată piaţa băuturilor spirtoase.

Totodată, în anul 2021, contribuţia industriei de băuturi spirtoase la bugetul de stat din acciza la alcool etilic a fost de 850 milioane lei, conform datelor ANAF. Această sumă a reprezentat o creştere de 48% faţă de 2020.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026