Băncile, obligate să raporteze BNR orice incident informatic. Ce prevede Directiva DORA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a adoptat Directiva DORA, care prevede aplicarea începând cu 17 ianuarie 2025 de noi reglementări pentru consolidarea securităţii cibernetice a entităţilor financiare şi o mai bună protejare a informaţiilor clienţilor de servicii financiare.

Băncile, obligate să raporteze BNR orice incident informatic

Începând cu data de 17 ianuarie 2025, vor fi aplicate în România noi reglementări pentru consolidarea securității cibernetice a entităților financiare și, implicit, o mai bună protejare a informațiilor clienților de servicii financiare.

Este vorba despre transpunerea în legislația națională a Directivei DORA, printr-un proiect de lege aprobat astăzi de Guvern și care urmează să fie transmis spre dezbatere și aprobare Parlamentului. Directiva DORA se va aplica începând cu data de 17.01.2025 împreună cu Regulamentul (UE) 2022/2554 privind rezilienţa operaţională digitală pentru sectorul financiar (Regulamentul DORA), care este de directă aplicare şi nu necesită transpunere în dreptul intern. Ambele documente europene au scopul să sprijine şi să faciliteze consolidarea securităţii cibernetice în domeniul serviciilor financiare.

„Având în vedere că instituțiile de credit, instituțiile de plată, instituțiile emitente de monedă electronică și firmele de investiții depind în mod semnificativ de tehnologiile digitale în desfășurarea activității curente, este necesară administrarea continuă în mod solid și preventiv a riscurilor TIC și dispunerea de politici și planuri de continuitate și de răspuns în cazul unei întreruperi grave a activității.

De asemenea, având în vedere amplificarea interconexiunilor și dependențelor din interiorul sectorului financiar, riscul cibernetic a devenit un risc sistemic. La nivelul Uniunii Europene și la nivel național, în acest moment, cerințele privind gestionarea riscurilor TIC sunt neomogene și incomplete, riscurile TIC fiind abordate în unele cazuri doar în mod implicit ca parte a riscurilor operaționale, iar în alte cazuri nefiind abordate deloc”, a informat miercuri Executivul.

Transpunerea în legislația națională a Directivei DORA asigură aplicarea coerentă a noului cadru european privind reziliența operațională digitală.

Potrivit noului Regulament, băncile și alte instituții financiare, inclusiv de plată, trebuie să administreze riscurile informatice și să aibă un plan și o structură clară în acest sens.

Banca Națională a României (BNR) va fi informată cu privire la orice incident operațional sau de securitate major.

De asemenea, potrivit Regulamentului DORA, care se va aplica în mod direct, în cazul în care are loc un incident major legat de TIC care are un impact asupra intereselor financiare ale clienților, entitățile financiare îi informează pe aceștia, fără întârzieri nejustificate, de îndată ce află despre incidentul major. De asemenea, îi informează pe clienții afectați cu privire la eventualele măsuri de protecție.

Mai multe pentru tine:
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Ce este blestemul Kennedy, care a lovit din nou. Detalii șocante, după ce și nepoata lui JFK a murit la doar 35 de ani, lăsând în urmă doi copii mici