Băncile, din nou sub lupa Consiliului Concurenței: Sunt suspectate de înțelegeri de tip cartel

0
Publicat:

Consiliul Concurenței a făcut marți inspecții la sediile băncilor pentru a ridica înscrisuri legate de Biroul de Credit, suspectând că între instituțiile financiare ar exista înțelegeri de tip cartel.

Controlul, derulat până marți seara târziu, a vizat strângerea de probe pentru demonstrarea înțelegerii anticoncurențiale, fiind verificate computere, e-mailuri și telefoane ale bancherilor, potrivit informațiilor obținute de Profit

În anul 2004, 20 de bănci cu activitate în România înființau o societate comercială pe acțiuni – Biroul de Credit. Această societate deține o bază de date centralizată în care sunt înregistrate informații cu caracter personal ale solicitanților de credit, ale împrumutaților, co-debitorilor și garanților.

Tot aici se regăsește și istoricul creditelor acordate de aceste bănci, precum și modalitatea de plată a acestora. Cu alte cuvinte, Biroul de Credit deține „lista neagră” a celor care nu și-au plătit la timp ratele, dar și „lista albă” a celor care au plătit creditul conform înțelegerii cu banca.

Fiecare înregistrare la Biroul de Credit, inclusiv plata cu întârziere a unei rate, se păstrează în baza de date timp de patru ani. După acest termen, se șterge automat dacă, bineînțeles, creditul a fost plătit integral. Existența unui istoric negativ duce în multe cazuri la imposibilitatea ca o persoană să poată accesa alte credite.

Amintim că în luna noiembrie a anului trecut, Consiliul Concurenței a demarat o investigație privind calculul ROBOR în cadrul căreia a verificat și telefoanele personale ale angajaților celor 10 bănci implicați în formarea acestui indice.

Cum cererea generează oferta, pe piață au apărut diferite persoane sau societăți comerciale care „garantează” ștergerea istoricului negativ, ba chiar unele promit că fac asta chiar dacă datoriile restante nu au fost achitate. Trebuie spus și că, legal, datornicul care a scăpat de restanțe poate cere personal (nu prin intermediari) ștergerea din listă, iar asta nu-l costă absolut niciun leu, după cum precizează cei de la Biroul de Credite.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar