Banca Națională a României a menţinut dobânda cheie la 7% pe an

0
Publicat:

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât, luni, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an, anunță instituția.

Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie, Foto: Arhivă Adevărul

Potrivit sursei citate, tot luni s-a decis și menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6%pe an, precum și menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie a acestui an, când când BNR a crescut rata dobânzii la 7% pe an, de la 6,75% pe an.

Inflația

Rata anuală a inflației a coborât în iunie la 10,25% – în linie cu previziunile –, de la 10,64% în luna mai, pe fondul accentuării declinului în termeni anuali al prețului combustibililor și al decelerării creșterii prețurilor alimentelor procesate, arată BNR.

Pe ansamblul trimestrului II 2023, rata anuală a inflației și-a accelerat astfel considerabil descreșterea, așa cum s-a anticipat, reducându-se cu 4,28 puncte procentuale (de la 14,53% în martie).

Scăderea a fost antrenată și în acest interval în principal de dinamicile prețurilor energiei și combustibililor, care și-au accentuat trendul descendent, sub impactul efectelor de bază, al evoluției cotației țițeiului și al schemelor de plafonare a prețurilor la electricitate și gaze naturale.”, informează sursa citată.

În același timp, rata anuală a inflației CORE2 ajustat a continuat să se reducă gradual, ajungând la 13,5% iunie, de la 14,6% în martie, pe fondul intensificării efectelor de bază dezinflaționiste, al descreșterii cotațiilor mărfurilor, prioritar agroalimentare, și al ajustării descendente a anticipațiilor inflaționiste pe termen scurt.

Rata anuală a inflației calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC – indicator al inflației pentru statele membre UE) a scăzut la 9,3% în iunie, de la 12,1% în martie 2023.

Totodată, rata medie anuală a inflației IPC și cea calculată pe baza IAPC s‑au redus în iunie la 14,2% și la 12,5%, de la 15,3%, respectiv 13,2%, în martie, rămânând inferioare celor prevalente în regiune și în țările baltice.

Creșterea economică

Noile date statistice reconfirmă încetinirea creșterii economice în trimestrul I 2023 la 0,2%, de la 1,0% în precedentele trei luni (variație trimestrială), evoluție ce implică restrângerea relativ pronunțată a excedentului de cerere agregată în acest interval.

În același timp, avansul în termeni anuali al PIB s-a redus semnificativ în primul trimestru din 2023, la 2,4%, de la 4,5% în trimestrul IV 2022, susține Banca centrală.

Potrivit noilor date, scăderea a fost determinată de variația stocurilor, în timp ce consumul gospodăriilor populației și-a accelerat mai vizibil creșterea față de aceeași perioadă a anului trecut, iar dinamica formării brute de capital fix a consemnat doar o mică scădere, menținându-se la un nivel de două cifre. Totodată, impactul exportului net a redevenit expansionist, în condițiile în care dinamica volumului exporturilor și-a mărit ecartul pozitiv față de cea a volumului importurilor de bunuri și servicii, care a continuat să se reducă mai alert.

Pe acest fond, deficitul balanței comerciale și cel de cont curent au consemnat scăderi substanțiale în trimestrul I 2023 în raport cu perioada similară a anului anterior, inclusiv ca urmare a ameliorării raportului de schimb.

Cele mai recente date și analize indică o creștere modestă a economiei în trimestrele II și III 2023, și mai temperată decât s-a anticipat anterior, implicând menținerea dinamicii anuale a PIB la un nivel relativ scăzut.

Astfel, în intervalul aprilie-mai, vânzările cu amănuntul și cele auto-moto și-au încetinit creșterea în raport cu aceeași perioadă a anului trecut, iar serviciile prestate populației și-au accelerat puternic descreșterea de ritm.

Totodată, producția industrială și-a amplificat contracția în termeni anuali, iar creșterea volumului lucrărilor de construcții a continuat să decelereze, deși mult mai lent decât în precedentele trei luni.

Piața muncii

Pe piața muncii, datele recente arată o accelerare a creșterii efectivului salariaților din economie în aprilie-mai, precum și scăderea ratei șomajului BIM la 5,4% în luna iunie, alături de accentuarea trendului ascendent al dinamicii anuale deosebit de înalte a costului unitar cu forța de muncă din industrie în primele două luni ale trimestrului II.

Totodată, potrivit sondajelor de specialitate, intențiile de angajare pe orizontul foarte scurt de timp s-au apropiat de maxime istorice în luna iulie, iar deficitul de forță de muncă raportat de companii s-a mărit, inclusiv în industrie.

Euro/leu

Moneda națională a manifestat o tendință de întărire față de euro în cea mai mare parte a lunii iulie, inclusiv sub influența unor factori interni de natură conjuncturală sau sezonieră, după deprecierea ușoară acumulată în precedentele două luni.

În raport cu dolarul SUA, leul a consemnat o apreciere notabilă, ca urmare a slăbirii semnificative a monedei americane pe piețele financiare internaționale în prima jumătate a intervalului.

Creșterea anuală a creditului acordat sectorului privat a continuat să decelereze relativ alert în iunie, ajungând la 6,4%, de la 7,9% în mai, în condițiile în care dinamica deosebit de înaltă a componentei în valută și-a accentuat declinul, iar variația creditului în lei a stagnat la o valoare marginal pozitivă.

Prin urmare, ponderea componentei în lei în creditul acordat sectorului privat și-a stopat trendul descendent, mărindu-se ușor în iunie, la 67,9%, de la 67,6% în luna mai.

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă