Avocat: Bogdan Olteanu îşi va da luni demisia din funcţia de viceguvernator BNR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Olteanu este acuzat că a primit bani de la Sorin Ovidiu Vîntu pentru a influenţa numirea lui Liviu Mihaiu drept Guvernator al Deltei Dunării

Avocatul lui Bogdan Olteanu a anunţat că acesta îşi va da luni demisia din funcţia de viceguvernator, pentru persoanele onorabile şi cinstite care lucrează la BNR şi pentru că imaginea instituţiei „nu merită târâtă în această poveste“.

Avocatul Florin Durgheu a spus să Bogdan Olteanu nu a cerut şi nu a primit bani de la Sorin Ovidiu Vîntu, acesta fiind “consternat” de acuzaţiile DNA.

“Luni, domnul Olteanu îşi va da demisia din functia de viceguvernator, pentru persoanele onorabile si cinstite care lucrează acolo şi pentru că imaginea acestei instituţii nu merită târâtă în această poveste”, a declarat avocatul, după judecarea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a propunerii procurorilor anticorupţie de arestare preventive a lui Bogdan Olteanu, instanţa urmând să dea o decizie.

Olteanu a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), joi noapte, pentru că ar fi solicitat şi primit de la un om afaceri, în 2008, când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, un milion de euro şi sprijin electoral, constând în servicii de marketing şi consultanţă, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului pentru numirea guvernatorului Deltei Dunării, anunţă DNA.

În cursul zilei de vineri, Bogan Olteanu urmează să fie prezentat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit unor surse judiciare, lui Olteanu i-ar fi fost dusă suma de două milioane de euro cash, de la Sorin Ovidiu Vîntu, printr-un intermediar, după ce cei doi se întâlniseră la proprietatea omului de afaceri, în Delta Dunării.

Din această sumă, un milion de euro i-ar fi revenit lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru numirea lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Deltei.

De asemenea, surse judiciare spun că Olteanu ar fi recunoscut în faţa procurorilor că s-ar fi întâlnit cu Vîntu, dar nu şi că ar fi primit bani de la acesta.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne