Averea lui Elon Musk a crescut cu 32 de miliarde de dolari într-o singură zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: EPA-EFE / Elon Musk, cel mai bogat om al planetei.

Averea antreprenorului american Elon Musk a crescut cu 32,6 miliarde de dolari, până la 304,2 miliarde de dolari într-o singură zi, ca urmare a creşterii semnificative a acţiunilor companiei sale Tesla. Acest lucru este evidenţiat de datele clasamentului miliardarilor publicat de Forbes,  care se actualizează în timp real.

Elon Musk a devenit din nou un om cu o avere de peste 300 de miliarde de dolari. În noiembrie 2021, a obţinut deja un astfel de rezultat - pentru prima dată în istorie.

Musk era deja cel mai bogat om de pe planetă înainte de creşterea acţiunilor Tesla de luni, dar acum şi-a mărit diferenţa faţă de cel mai apropiat rival al său, care rămâne CEO-ul grupului francez de companii LVMH (Louis Vuitton Moet Hennessy), Bernard Arnault, cu o avere de 200,6 miliarde de dolari.

Acţiunile Tesla au crescut luni, în prima zi de tranzacţionare la Bursa din New York din acest an, cu 13,53%, până la 1.199,78 dolari pe acţiune, pe fondul unui anunţ de duminică privind o creştere record a livrărilor de vehicule electrice în 2021. Compania a livrat clienţilor 936.172 de vehicule electrice, o creştere de 87% faţă de 2020.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model