Atenţie la călătorii: Trenurile vor circula în condiţii de iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călătorii sunt sfătuiţi să se informeze înainte de a porni la drum

CFR Călători anunţă că trenurile vor circula în condiţii de iarnă ca urmare a avertizărilor meteo de ninsoare: vânt şi temperaturi scăzute, emise de Administraţia Naţională de Meteorologie

Compania feroviară de transport călători a anunţat că pentru preîntâmpinarea unor eventuale perturbări în circulaţia feroviară, se recomandă o serie de măsuri, precum asigurarea locomotivelor Diesel de rezervă şi pregătirea materialului rulant pentru circulaţie în condiţii de iarnă, suplimentarea echipelor de intervenţie şi asigurarea personalului necesar pentru deszăpezirea unităţilor proprii şi pregătirea suplimentară a garniturilor şi verificarea acestora înainte de plecarea la drum.

CFR transmite printr-un comunicat de presă ca, înainte de călătorie, pasagerii „să se informeze despre condiţiile meteo şi să apeleze telefonic Gara CFR din localitatea de plecare pentru informaţii actualizate despre mersul trenului cu care intenţionează să călătorească. Numerele de telefon de la staţiile CFR, la care pasagerii pot cere informaţii, sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Info Utile/Informaţii Telefonice”

CFR îi mai informează pe cei care vor să renunţe la călătorie din cauaza condiţiilor meteo că vor primi, la cerere, contravaloarea călătoriei potrivit normelor regulamentelor în vigoare.

Şi traficul aerian are de suferit în urma condiţiilor meteo. Cu toate acestea traficul pe aeroportul Henri Coandă nicio cursă nu a fost anulată. Însă, unele zboruri pot înregistra întârzieri de aproximativ treizeci de minute la decolare, determinate de degivrarea aeronavelor, întârzieri care punctual pot ajunge la aproximativ o oră, anunţă Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”