Asociaţia Pro Infrastructură: Recepţia celor 12,45 kilometri din Autostrada Sebeş – Turda ar putea întârzia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizaţia non-guvernamentală a anunţat marţi dimineaţă că se aşteaptă ca astăzi să aibă loc recepţia unei bucăţi din Autostrada Sebeş-Turda, dar nimic nu e sigur. Totul depinde de discuţiile dintre CNAIR şi constructorul Tirrena Scavi, avertizează „Pro Infrastrctura”.

„În această dimineaţă este stabilită recepţia pentru cei 12,45 km ai lotului 3 al Autostrăzii A10 Sebeş-Turda. Sunt şanse destul de mari să se deschidă chiar astăzi acest tronson, însă nimic nu este sigur”, scriu reprezentanţii asociaţiei pe pagina acesteia de facebook.

Potrivit acestora, recepţia poate dura şi două zile.„Recepţia poat e să dureze două zile, mai ales dacă apar (noi) probleme şi discuţii între Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi constructor (Tirrena Scavi). Cerem tuturor celor implicaţi să ajungă la un acord cât mai rapid astfel încât să putem circula imediat”, se arată în informare.

CNAIR a transmis, la mijlocul lunii decembrie 2017, explicaţii oficiale, în contextul amânării deschiderii Autostrăzii Sebeş-Turda, loturile 3 şi 4, adică tronsonul de la Aiud la Turda. Compania a precizat că s-au găsit neconformităţi, ce ţin de nerespectarea unor aspecte de către antreprenori şi aminteşte că modificarea legislaţiei după problemele de pe lotul 3 ale Autostrăzii Sibiu – Orăştie nu permite recepţia lucrărilor decât la finalizarea în totalitate a acestora.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică