ASF propune ca statul să subvenţioneze asigurările pentru fermieri. Companiile nu vor să acopere riscurile de secetă şi inundaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O parte a ţării a fost cuprinsă de secetă în acest an, iar o altă parte de inundaţii, astfel că asigurărtorii nu vor să întocmească poliţe fermierilor interesaţi

Un grup de lucru specializat pe asigurări agricole, coordonat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), a propus subvenţionarea primelor de asigurare pentru fermieri, în scopul creşterii gradului de accesibilitate şi crearea unui fond care să acopere daunele neacoperite de sistemul privat.

Grupul de lucru, specializat pe asigurări de sănătate şi agricole, este format din reprezentanţi ai ASF, ai Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare din Romaânia (UNSAR), ai Ministerului Sănătăţii, ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi ai Consiliului Investitorilor Străini.

Propunerea vine în contextul în care mulţi asigurători refuză să preia riscurile de secetă, revărsări de ape şi umiditate excesivă, din cauza suprafeţelor mari afectate, probabilitatea de producere foarte ridicată şi lipsa sistemelor de irigaţii.

Aproximativ 200 de milioane de euro din fondurile Uniunii Europene (UE), destinate gestionării riscurilor, ar putea intra până în 2020 în fermele şi terenurile din România, însă fermierii nu au accesat niciun leu în 2014 şi 2015, potrivit datelor UNSAR, prezentate în luna aprilie a acestui an.

Membrii UNSAR au cerut autorităţilor să modifice legislaţia, astfel încât asigurările agricole să fie subvenţionate cu până la 65%, aşa cum se întâmplă în Franţa, Italia, Ungaria şi Croaţia.

Măsura face parte şi dintr-un plan al ASF de implementare a unui sistem de management al riscurilor în agricultură.

Autoritatea propune crearea unui Fond Naţional de Solidaritate în Agricultură, care ar urma să fie finanţat din fonduri europene şi prin contribuţii colectate de asigurători de la fermieri, şi care ar acoperi daunelor excepţionale, neacoperite de sistemul privat de asigurări.

O altă măsură vizează ”încurajarea gestionării adecvate a resurselor financiare de către fermieri, inclusiv prin acordarea de facilităţi fiscale pentru o sumă de bani economisită în anii agricoli buni pentru suportarea daunelor din anii nefavorabili”.

Potrivit unui studiu prezentat de compania de asigurări Groupama Asigurări în luna iunie, cei mai mulţi fermieri (95%) spun că seceta are cel mai mare impact asupra afacerilor dintre fenomenele climatice, iar aproape jumătate dintre aceştia consideră că frecvenţa sau violenţa fenomenelor de acest tip a crescut în zona în care îşi desfăşoară activitatea.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate