Armamentul va fi cumpărat „la comun” în statele UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia salută acordul politic la care au ajuns marţi Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene cu privire la Regulamentul de instituire a instrumentului de consolidare a industriei europene de apărare prin achiziţii publice comune (EDIRPA).

Bugetul este de 300 de milioane de euro, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

"Acest acord politic marchează un eveniment important pentru integrarea apărării europene. Cu ajutorul EDIRPA, vom oferi un stimulent prin intermediul bugetului UE pentru a încuraja statele membre să achiziţioneze împreună produsele de apărare de care au nevoie urgentă. Acest lucru va oferi previzibilitate şi vizibilitate industriei de apărare şi va contribui la extinderea şi accelerarea capacităţilor de producţie. EDIRPA este esenţial pentru ajutorul nostru imediat acordat Ucrainei şi pentru refacerea unor părţi din stocuri în statele membre. Ne aşteptăm acum la un acord rapid cu privire la Actul privind sprijinirea producţiei de muniţii, pe care l-am prezentat în mai 2023", a declarat comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton.

EDIRPA va stimula statele membre să achiziţioneze „la comun” cele mai critice şi urgente produse din domeniul apărării, având în vedere invadarea nejustificată a Ucrainei de către Rusia. Acest fapt va consolida interoperabilitatea între statele membre pentru aceleaşi produse, va facilita reducerea costurilor şi va stimula competitivitatea şi eficienţa bazei industriale şi tehnologice de apărare europene. Achiziţiile publice comune efectuate de statele membre reprezintă un important pas înainte către o piaţă europeană a apărării mai integrată, oferind o mai mare previzibilitate industriei europene de apărare, permiţându-i să investească pentru a-şi spori capacitatea de producţie şi pentru a se adapta la contextul actual al pieţei.

EDIRPA va sprijini statele membre în eforturile lor de a cheltui cel puţin 35% din bugetul propriu pentru echipamente în cadrul programelor europene de colaborare. Acest fapt va contracara fragmentarea cererii europene, care afectează competitivitatea bazei industriale şi tehnologice de apărare europene.

În completarea EDIRPA, colegiuitorii lucrează, de asemenea, la finalizarea negocierilor privind Actul privind sprijinirea producţiei de muniţii (ASAP) pentru a sprijini în mod mai direct capacitatea industrială de a produce muniţii pentru Ucraina şi statele membre ale UE, ca parte a strategiei privind muniţia pe trei piloni convenită între liderii UE.

La adoptarea Busolei strategice, statele membre s-au angajat să cheltuiască mai mult şi mai bine în domeniul apărării pentru a aborda mai bine realităţile operaţionale şi noile ameninţări şi provocări. Prin încurajarea efectuării achiziţiilor publice în colaborare, EDIRPA şi viitorul ASAP vor sprijini această schimbare radicală a comportamentului statelor membre.

Acordul politic la care au ajuns Parlamentul European, Consiliul şi Comisia face în prezent obiectul aprobării oficiale de către Parlamentul European şi Consiliu. Comisia urmăreşte punerea rapidă în aplicare a EDIRPA. Comisia va pregăti un program de lucru asistat de statele membre în cadrul comitetului programului.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică