Argentina nu va mai adera la blocul BRICS, confirmă preşedintele Milei. Regrete la Moscova

0
Publicat:

Argentina condusă de noul preşedinte ultra-liberal Javier Milei nu va mai adera la blocul puterilor emergente reunite în grupul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), abandonând astfel un demers iniţiat de fosta guvernare de centru-stânga.

Javier Milei, președintele Argentinei FOTO: Profimedia

Într-o scrisoare adresată statelor BRICS, preşedintele Javier Milei menţionează că "includerea Republicii Argentina în BRICS ca membru cu drepturi depline începând de la 1 ianuarie 2024 nu este considerată oportună" de noul guvern argentinian, potrivit Agerpres.

"Aşa cum ştiţi, orientarea de politică externă a guvernului pe care-l conduc de câteva zile diferă în numeroase aspecte de cea a guvernului precedent" al fostului preşedinte Alberto Fernández, explică în scrisoare Milei, care a promis că-şi va axa politica externă pe apropierea faţă de SUA.

"În acest sens, mai multe decizii luate de administraţia precedentă vor fi revizuite. Printre acestea, crearea unei unităţi (...) pentru participarea activă a ţării la BRICS", adaugă preşedintele în scrisoarea publicată de mai multe mass-media.

La ultimul summit BRICS, desfăşurat în luna august în Africa de Sud, acest bloc a anunţat extinderea către noi membri şi a invitat oficial şase state să adere, respectiv Arabia Saudită, Argentina, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Etiopia şi Iran.

Javier Milei a declarat încă din timpul campaniei electorale că sub conducerea sa Argentina nu va face parte din grupul BRICS, motivând că nu doreşte "să încurajeze înţelegeri cu comuniştii, pentru că aceştia nu respectă bazele liberului schimb, libertatea şi democraţia". "Este vorba despre geopolitică", a admis el, adresând atunci cuvinte dure regimului chinez şi preşedintelui brazilian Lula da Silva, pe care i-a catalogat drept "comunişti corupţi".

Totuşi, înaintea turului doi de scrutin, iar apoi şi mai mult după câştigarea alegerilor, Milei a coborât notabil tonul, dându-şi seama că odată ajuns preşedinte nu are nevoie de tensiuni diplomatice cu Brazilia vecină şi cu China, care sunt primii parteneri comerciali ai Argentinei.

Pe plan intern, noul preşedinte, care se autodescrie drept un "anarho-capitalist" şi "libertarian", a promis reforme tipice terapiei de şoc în ţara sa care trece printr-o criză economică perpetuă. El se confruntă deja cu manifestaţii pe care încearcă să le oprească prin măsuri precum revizuirea Codului Penal sau amenzi aplicate organizatorilor protestelor, iar cea mai mare confederaţie sindicală a ţării a anunţat săptămâna aceasta convocarea grevei generale.

Rusia şi-a manifestat vineri regretul faţă de refuzul noului preşedinte argentinian privind aderarea la BRICS, dar consideră această decizie un drept suveran al Argentinei. "Fiecare stat are dreptul să-şi aleagă propria cale de dezvoltare. Nimeni nu obligă pe nimeni să intre cu forţa în BRICS", a declarat şeful comisiei de relaţii internaţionale din Duma de Stat rusă, Leonid Sluţki, potrivit agenţiei EFE.

Acesta crede că renunţarea la aderarea la BRICS este pentru Argentina "o ocazie pierdută", dar a apreciat că "numai alegătorii argentinieni" sunt cei care pot evalua deciziile preşedintelui pe care l-au ales.

Conform aceluiaşi oficial rus, sunt peste 20 de ţări care doresc să se alăture BRICS, un bloc despre care a mai spus că, spre deosebire de altele, toate statele membre sunt tratate pe picior de egalitate.

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a atenţionat luna aceasta pe noul său omolog argentinian că dolarizarea economiei promisă de Milei va implica o "pierdere importantă de suveranitate" pentru Argentina. Totuşi, Kremlinul a asigurat că Rusia este interesată să-şi dezvolte relaţiile cu Argentina şi că în interacţiunile cu noul guvern al lui Milei se va raporta la "interesele comune".

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova