Aproape 20% din românii care au un loc de muncă trăiesc la limita sărăciei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 20% dintre angajaţii din România nu câştigă un salariu suficient pentru a-şi asigura traiul, cel mai ridicat procentaj din Uniunea Europeană, cauzat în principal de deficienţe structurale care persistă dinainte de criză, potrivit unui raport al Comisiei Europene.

România (19%), Grecia (15%), Italia şi Spania (câte 12%) înregistrează cele mai ridicate procentaje de adulţi care au un loc de muncă, dar trăiesc la limita sărăciei, faţă de 9% la nivelul UE, potrivit raportului pregătit de Directoratul pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune din cadrul CE.

În timp ce în Italia şi Spania situaţia s-a agravat în special în urma crizei financiare globale din 2008 şi a crizei datoriilor de stat, în România şi Grecia fenomenul are natură structurală, numărul angajaţilor care câştigă insuficient fiind relativ ridicat şi înaintea turbulenţelor economice care au măturat Europa.

Astfel, în România, ponderea celor cu venituri insuficiente în numărul total de angajaţi a crescut cu două puncte procentuale în perioada 2008-2012, în timp ce Italia a înregistrat o creştere de trei puncte procentuale.

Printre factorii care generează această situaţie se numără oferta scăzută de locuri de muncă, care determină multe persoane să accepte contracte part-time, salariile scăzute sau structura familială. Ponderea angajaţilor cu jumătate de normă (part-time) este mai mare în rândul celor cu venituri insuficiente decât în restul bazei de angajaţi. Persoanele care câştigă sub necesităţi lucrează de asemenea, în medie, mai puţine ore. 

Productivitatea şi costul forţei de muncă pentru angajator influenţează şi ele angajaările şi nivelul salariilor. Astfel, multe dintre statele membre UE care au aderat după 2004, spre exemplu România, Ungaria şi Estonia, au înregistrat creşteri rapide, probabil nesustenabile, ale costului forţei de muncă, notează CE. În aceste ţări, creşterea costului muncii a fost determinată în principal de majorarea salariilor, însoţită de o evoluţie foarte slabă a productivităţii, chiar negativă în România şi Ungaria, se arată în raport.

Totodată, consolidarea fiscală - măsurile de austeritate - a afectat negativ angajările, în special în economiile mai puţin dezvoltate din sudul Europei.

Angajaţii cu salarii insuficiente reprezintă mai mult de jumătate din populaţia săracă a României. România înregistrează totodată, la nivelul UE, cel mai scăzut număr de persoane care trăiesc în gospodării sub pragul sărăciei unde niciun membru nu are loc de muncă.

Veniturile din muncă acoperă aproximativ 80% din necesităţile angajaţilor cu salarii insuficiente, diferenţa fiind completată din trasferuri sociale şi pensiile părinţilor.

Salariile reduse şi povara fiscală ridicată încurajează munca la negru, care reprezintă cea mai mare parte din economia subterană. România are cea mai extinsă economie subterană din UE raportat la mărimea economiei, reprezentând 28,4% din PIB, potrivit datelor CE.


Mai puteţi citi:

Birocraţia i-a lăsat fără salarii pe dascăli. Peste 7.000 de cadre didactice din Vaslui nu şi-au primit lefurile. Cu toate că ar fi trebuit să îşi ia salariile încă de la revenirea din vacanţă, adică pe 6-7 ianurie, cadrele didactice din judeţul Vaslui nu şi-au primit încă lefurile din cauza unei modificări a procedurii de întocmire a actelor.

După ce li s-a întins pe cinci ani plata creanţelor recuperate în instanţă, profesorii trebuie să apeleze tot la instanţă pentru a obţine şi dobânzile. Luand modelul judeţului Dolj, unde profesorii sindicalişti au cerut în instanţă dobânzi la creanţele de pe urma neaplicării legilor 221/2008 şi 330/2010, sindicaliştii din Galaţi au demarat procese astfel încât tot personalul didactic şi didactic auxiliar din judeţ să beneficieze de aceste drepturi.

Ofiţerii Anticorupţie vor primi sporuri de 150% din salariul mediu lunar pe economie. Angajaţii Centrului Naţional Anticorupţie vor fi stimulaţi financiar pentru eficienţă în prevenirea şi combaterea corupţiei. O decizie în acest sens a fost adoptată ieri de Guvern.

Poliţiştii şi militarii vor avea salarii mai mari. Bugetul de stat pentru anul 2014 a fost votat în lectură finală de către Parlament. Acesta a fost suplimentat, în ultima lectură, cu 84 de milioane de lei pentru majorarea salariilor poliţiştilor şi militarilor cu 30%.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele