Apetitul firmelor din UE pentru investiţii în China a ajuns la cel mai scăzut nivel de până acum

0
Publicat:

China îşi pierde strălucirea de principală destinaţie de investiţii, iar firmele încearcă să evite riscurile geopolitice şi se îndreaptă spre sud-estul Asiei şi Europa, conform unui studiu al Camerei de Comerţ a Uniunii Europene din China, publicat vineri, transmite Bloomberg.

Foto: Shutterstock

Doar 13% din companiile care au participat la studiul derulat mai devreme în acest an văd ţara ca pe o destinaţie de top pentru investiţii, cel mai scăzut nivel de când a început publicarea datelor, în 2010, şi în scădere de la 27% în 2021.

Companiile îşi mută acum investiţiile pentru a atenua impactul "decupării" dintre China şi alte state, precum şi pentru a găsi oportunităţi în alte regiuni, arată rezultatele studiului.

China caută să dea asigurări că are deschidere faţă de investiţiile şi companiile străine. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Comerţului de la Beijing a declarat recent că ţara lucrează pentru a asigura acces integral la unităţile de producţie, eliminând barierele comerciale rămase. Anul trecut, investiţiile străine în China au scăzut cu 8%, deoarece companiile şi-au recalibrat angajamentele din a doua economie mondială.

"Ceea ce vedem acum este că această percepţie despre problemele din economia chineză începe să aibă un caracter permanent. Aceasta înseamnă că firmele încep să-şi ajusteze aşteptările", a declarat Jens Eskelund, preşedintele Camerei de Comerţ a Uniunii Europene din China.

Peste două treimi din respondenţi spun că este mai dificil să faci afaceri în China în 2023, cea mai ridicată pondere de când a apărut această întrebare în studiu, în 2014. În special în sectorul construcţiilor au fost raportate condiţii dificile, deoarece firmele interne sunt preferate, iar activitatea a încetinit în urma crizei din sectorul imobiliar chinez.

Mulţi lideri occidentali, inclusiv cancelarul german Olaf Scholz şi secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, s-au plâns în ultimele săptămâni la Beijing de tratamentul inegal cu care se confruntă firmele străine care operează în ţară.

UE şi SUA au demarat o campanie contra practicilor economice şi comerciale ale Chinei, în special în privinţa supracapacităţii industriale a statului asiatic, şi a încercărilor de a-şi redresa economia, inundând pieţele globale cu produse ieftine, inclusiv oţel şi vehicule electrice (EV).

În acest context, peste o treime din firmele UE prezente în China spun că văd supracapacitatea din industrie, în special în construcţii şi în sectorul auto.

Comisia Europeană a lansat în octombrie o investigaţie asupra industriei chineze de vehicule electrice. Ancheta, programată să dureze 13 luni, caută să stabilească dacă vehiculele electrice mai ieftine produse în China beneficiază în mod incorect de subvenţii de stat. China a denunţat ancheta, pe care a calificat-o drept un "protecţionism pur" şi a subliniat că probabil va dăuna relaţiilor comerciale sino-europene. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro