Anul 2012 poate aduce surprize pe pieţele de capital!

Frica şi neîncrederea investitorilor domneşte pe pieţele europene, iar ingredientele unui potenţial colaps sunt parcă mai prezente decât oricând în ultimii ani.

Asta se vede spre exemplu şi în statisticile furnizate de Google trends - un serviciu oferit de Google ce permite accesarea unei baze de date pe diferite teme - care arată că numărul de căutări după sintagma "Colapsul din 2012" a crescut de peste 20 de ori faţă de media anilor anteriori.

În această avalanşă a neîncrederii însă, există şi un indicator, care spune cu totul altceva! Un indicator care a anticipat cu succes nu mai puţin de patru dintre ultimele creşteri neaşteptate înregistrate de pieţele de acţiuni. Un indicator ce semnalează că anul 2012 poate fi un an surprinzător, în sens pozitiv, pentru investitorii în acţiuni.

Istoria se repetă

În ultimii 15 ani în pieţele de acţiuni au avut loc numeroase evenimente, care, deşi diferite prin natura cauzelor şi efectelor lor, s-au derulat de fapt după acelaşi scenariu, ceea ce ar fi permis realizarea de câştiguri semnificative.

Criza valutară din Asia din 1997, a început ca toate celelalte. La început, pieţele se aflau într-o oarecare incertitudine, apoi, problemele au devenit din ce în ce mai îngrijorătoare pe măsură ce ce investitorii începeau să realizeze ce se întâmplă. Acesta a fost momentul în care au început să vândă în disperare, speriaţi fiind de un aşa-zis "risc sistemic". Intervenţia băncilor a liniştit pieţele, fără a rezolva însă problemele care au dus la declanşarea crizei. Lichidităţile injectate de acestea, au rămas în pieţele financiare, găsindu-şi ulterior refugiul în alte sectoare, contribuind la naşterea şi formarea unor noi bule speculative.

Criza datoriilor din Rusia din 1998 a urmat acelaşi calapod. A venit pe neaşteptate, a adus riscuri sistemice şi a provocat multă panică, ce a condus la vânzări în masă. Rezultatul final a fost acelaşi: Băncile centrale au luat aceleaşi măsuri superficial, muşamalizând gravitatea situaţiei pentru a evita o catastofă globală.

Aceste două evenimente majore şi răspunsul agresiv ce a venit din partea băncilor centrale au dus la apariţia bulei internetului (dotcom bubble), caracterizată printr-o explozie de business-uri apărute peste noapte în sectorul IT. Şi după apariţia bulei nimic nu s-a schimbat. Criza ce a apărut după spargerea acestei bule a dus la scufundarea pieţelor. Banca centrală a intervenit din nou, a scăzut dobânzile şi a trecut cu vedere peste celelalte probleme. Rezultatul? Bula imobiliară şi cea a pieţelor de acţiuni, cu un indice Dow Jones ce a urcat rapid până la nivelul de 14000 de puncte.

Pentru criza europeană se prefigurează aceeaşi finalitate: intervenţii ale băncilor centrale, care nu vor face altceva decât ceea ce au făcut şi până acum - adică o rezolvare superficială.

Unul dintre cei mai utili indicatori ai gradului de incertitudine din pieţe, indicele VIX, sau „indicele fricii", ne spune acum, că răul se află chiar în spatele nostru. Indicele VIX măsoară cererea de "asigurări" împotriva unei eventuale prăbuşiri a burselor, reflectând astfel nivelul de "teamă" din piaţă.

În ultimii 15 ani, indicele VIX a atins valori maxime cu puţin timp înaintea întoarcerii trendului pe pieţele de acţiuni.

Fiecare maxim al sentimentului de neîncredere este atins exact în perioada în care preţurile acţiunilor erau la niveluri minime. Maximul de neîncredere, şi răspunsurile „urgente" fără precendent venite din partea băncilor centrale, care au avut loc în ultima perioadă a anilor 90 au dus la apariţia bulei dotcom.

Nivelul atins în 2002 de indicele VIX a fost exact înainte de începutul unui trend de cinci ani de creşteri pe pieţele de acţiuni. Şi maximul atins în 2008 a fost urmat de o bulă a creşterii preţurilor pe piaţa acţiunilor, altimetnată din nou de acţiunile băncilor centrale.

Pe baza acestor date, se poate spune aşadar că şi această criză a Uniunii Europene, poate fi considerată diferită de toate celelalte. Rezultatul va fi însă acelaşi.

Aceeaşi poveste, acelaşi sfârşit

Criza euro a început odată cu creşterea fluxului de bancnote nou tipărite.

În timp, soluţia reală la criza europeană, adică devalorizarea masivă a monedei euro şi printarea imediată a câtorva trilioane, se va dovedi a fi cea mai avantajoasă din punct de vedere politic, drept pentru care va fi şi pusă în practică. Acum, sigur este doar faptul că metoda care a funcţionat inainte - adică tipărirea de bani - va fi din nou folosită, şi cu aceleaşi rezultate.

De data aceasta, însă, răspunsul Băncilor Centrale va fi mai cu mult mai puternic, iar bulele speculative care se vor naşte în urma intervenţiilor masive ale acestora, vor fi cu mult mai mari decât au fost vreodată.