ANPC: Eticheta „hrănit cu porumb” apare pe ambalaj doar dacă cel puțin jumătate din hrană este porumb

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înscrierea pe etichete „hrănit cu porumb” este permisă doar dacă minimum 50% din hrana păsărilor este porumb, a scris, sâmbătă seara, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, într-o postare pe Facebook.

Eticheta „hrănit cu porumb” apare pe ambalaj doar dacă cel puțin jumătate din hrană este porumb

„În urma discuţiilor şi a informaţiilor contradictorii apărute în spaţiul public, în ultima săptămână, consider că este oportun să aduc clarificări cu privire la subiectele vehiculate în mass media. În legătură cu subiectul generic numit "puiul vopsit" cred că toţi consumatorii au înţeles că este vorba despre o expresie metaforică, menită să descrie constanta noastră preocupare legată de informarea completă, corectă şi precisă a produselor în general şi în cazul de faţă a celor din carne de pui. În atribuţiile permanente ale instuţiei noastre se află verificarea conformităţii produselor care se comercializează în magazine de specialitate, cu normele legale în vigoare. Noi încercăm, prin controalele întreprinse, să evităm înşelarea consumatorilor prin afişarea pe etichetele produselor a unor informaţii care nu corespund realităţii şi nu de puţine ori am depistat practice nelegale/comerciale incorecte/înşelătoare. Folosirea în produse a unor aditivi alimentari, omologaţi de instituţiile de specialitate nu este periculoasă pentru consumator. Aceia dintre producători care decid să ofere un produs premium, cum ar fi „puiul hrănit cu porumb” folosesc cereale, de exemplu porumb ,pentru a obţine produse superioare din punct de vedere vizual şi calitativ. Monitorizăm constant conformarea acestora la normele legale privind etichetare ,astfel încât este permis să înscrie pe etichete „hrănit cu porumb” doar dacă minim 50% din hrana păsărilor este porumb", spune Paul Anghel.

El a menţionat că este natural ca în condiţiile folosirii unei astfel de hrană, carnea şi epiderma păsărilor să aibă culoarea galbenă.

Totodată, directorul general al ANPC a dat asigurări că instituţia face astfel de verificări „de ani de zile, nu doar în ultima săptămână”.

„Al doilea subiect ce trebuie clarificat este legat de controalele întreprinse pentru depistarea salmonella la carnea de pui. În contextul eforturilor intensificate şi susţinute ale Uniunii Europene de stopare a acesteia, împreună cu colegii de la ANSVSA lucrăm îndeaproape în depistarea şi indisponibilizarea loturilor suspecte. Ca urmare a monitorizărilor efectuate s-a identificat tulpina salmonella atât la carne de pui provenită din spaţiul comunitar ,Polonia şi Ungaria , cât şi din România. Referitor la cele din România este vorba de loturi de carne de pui provenite de la un producător din judeţul Vaslui, unde s-a confirmat o tulpină înalt patogenă, dar şi de loturi suspecte provenite de la producători mari din judeţele Bacău şi Buzău, pentru care încă nu avem confirmarea de la serotipizare. Loturile respective au fost retrase de la vânzare ,în aşteptarea rezultatelor analizelor. Încă o dată, vrem să vă asigurăm că scopul acestor verificări constante şi a acestor comunicări este doar pentru a asigura consumatorul român de faptul că ANPC - Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor este o instituţie care nu doarme şi care veghează constant la respectarea legii. Ne dorim o bună colaborare cu lanţurile de supermarketuri şi cu toate tipurile de magazine din România, pentru ca împreună să putem oferi cele mai bune produse clienţilor din ţara noastră. În situaţii critice, ca cele de mai sus expuse, este important să luăm de urgenţă toate măsurile necesare adică nu în 2-3 ore, ci de îndată”, a precizat Paul Anghel.

El a afirmat că din discuţiile avute cu diverşi producători români rezultă că aceştia acuză o presiune enormă exercitată de magazinele retail asupra preţului, de multe ori fiind nevoiţi să îşi vândă produsele în pierdere.

„Costurile mari ale igienizării şi necesitatea de a le reflecta în preţul produsului este una din cauzele pentru care anumiţi producători decid să renunţe la ele pentru a avea un preţ mai mic.Vă informăm pe această cale că noi nu vom permite astfel de practici ale producătorilor, iar mesajul pe care îl transmitem comercianţilor, indiferent ca este vorba de mari lanţuri de supermarketuri sau alte tipuri de magazine, este că trebuie să renunţe a mai urmări doar preţul produsului, de cele mai multe ori în detrimentul calităţii şi conformităţii”, a mai scris Paul Anghel. 

Mai multe pentru tine:
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Cât costă un sejur la munte în vacanța de toamnă. Ce includ ofertele și care sunt stațiunile din România pe care le preferă turiștii
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cum a devenit steagul piraților din lumea manga simbolul protestelor Generației Z
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla