ANCOM: Utilizatorii de servicii de comunicaţii electronice sunt nemulţumiţi de relaţiile contractuale. Serviciile Vodafone România, cele mai reclamate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anul 2017 Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a primit şi soluţionat 3.593 de reclamaţii de la utilizatorii de comunicaţii electronice şi servicii poştale din România, cu aproape 25% mai multe faţă de anul 2016.

„Relaţia contractuală cu furnizorul de servicii de comunicaţii electronice face subiectul celor mai multe reclamaţii care au ajuns la Autoritate, fie că este vorba despre nerespectarea contractului, facturarea incorectă sau modalitatea de încheiere a contractelor la distanţă. Potrivit competenţelor sale, ANCOM  verifică dacă furnizorii includ  informaţiile prevăzute de lege în contractele încheiate cu utilizatorii, precum şi dacă sunt respectate condiţiile de încheiere a contractelor la distantă”, a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM.

Servicii de comunicaţii electronice

Un procent de 78% din totalul reclamaţiilor trimise ANCOM în 2017 a vizat serviciile de comunicaţii electronice. Utilizatorii au fost nemulţumiţi mai ales de aspecte care ţin de relaţia contractuală cu furnizorii de servicii de comunicaţii electronice, semnalând probleme privind facturarea acestor servicii (20% din totalul reclamaţiilor primite), încetarea contractelor (11%) şi derularea contractelor la distanţă (7%).

Procesul de portare a numerelor de telefon a fost, de asemenea, un subiect recurent, fiind întâlnit în peste 17% dintre reclamaţiile din 2017.  

Pentru că în 2017 s-au modificat condiţiile de utilizare a serviciilor de roaming în Spaţiul Economic European (Roam like at home), 8% dintre sesizări au avut drept subiect probleme generate de aplicarea noilor prevederi europene.

Datele ANCOM arată că reclamaţiile formulate de utilizatori s-au referit la serviciile furnizate de Vodafone România în proporţie de 21%, Telekom Romania Mobile Communications - 19%, Telekom Romania Communications - 15%, RCS&RDS - 14% şi Orange România - 12%.

Servicii poştale

22% din totalul reclamaţiilor înregistrate la ANCOM anul trecut au avut ca subiect furnizarea serviciilor poştale.

Principalele probleme semnalate de utilizatori au fost legate de termenul de livrare a trimiterilor poştale (43% din totalul reclamaţiilor referitoare la serviciile poştale) şi deteriorarea trimiterilor poştale (24%). Pe fondul accentuării preferinţelor utilizatorilor pentru comerţul online, a crescut semnificativ şi rolul livrărilor de colete. Cei mai reclamaţi furnizori de servicii poştale au fost Urgent Cargus (45% din totalul reclamaţiilor referitoare la serviciile poştale), Fan Courier şi Compania Naţională Poşta Română (câte 12% fiecare). 

Soluţionarea reclamaţiilor

ANCOM poate interveni direct în situaţiile în care furnizorii de servicii de telefonie, internet sau televiziune încalcă drepturile de informare ale utilizatorilor, nu oferă serviciul de portabilitate a numerelor (sau nu respectă legislaţia din acest domeniu), nu includ anumite informaţii în contracte sau nu respectă condiţiile de încheiere a contractelor la distanţă.

Reclamaţiile privind nerespectarea condiţiilor contractuale pot fi adresate de către utilizatorii persoane fizice Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), iar persoanele juridice aflate în această situaţie se pot adresa instanţei de judecată competente.

În ceea ce priveşte serviciile poştale, în cazul nerespectării termenului de livrare, utilizatorii se pot adresa ANPC, care are competenţa legală de a sancţiona furnizorii pentru nerespectarea contractului/ Condiţiilor generale privind furnizarea serviciilor poştale. În caz de pierdere, furt, distrugere (totală sau parţială) sau deteriorare a bunului expediat, utilizatorii care nu primit un răspuns de la furnizor în maxim 3 luni sau sunt nemulţumiţi de răspuns, se pot adresa ANCOM, cu dovada îndeplinirii procedurii reclamaţiei prealabile, urmând paşii descrişi aici. ANCOM nu poate însă stabili cuantumul despăgubirilor şi nici obliga furnizorul la plata acestora, astfel de competenţe revenind instanţelor de judecată.

Mai multe detalii sunt disponibile în secţiunea InfoCentru a paginii de internet ANCOM.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”