Analist: Pasca s-a scumpit cu 30% față de Paștele trecut. Cu cât a crescut prețul ingredientelor

0
Publicat:

Anul acesta, sărbătorile de Paște vor fi ceva mai scumpe decât în urmă cu un an, potrivit unei analize realizate de Bogdan Maioreanu, analist eToro.

Scumpirile s-au accentuat în această perioadă

În timp ce consumatorii se plâng deja de prețurile mari la carne, o surpriză inflaționistă vine de la un alt fel de mâncare tradițională pentru aceste sărbători, pasca, ale cărei ingrediente sunt mult mai scumpe în acest an.

Acum un an, prețul în supermarket pentru carcasa de miel era de aproximativ 50 de lei pe kilogram. În 2023, acest preț este în jurul aceleiași valori ca în 2022 sau în unele cazuri chiar a scăzut. Românii nu sunt mari consumatori de carne de miel sau oaie și o includ în meniu doar de Paște. Consumul mediu anual nu depășește 3 kg pe cap de locuitor. Per total, ultimele date privind indicele prețurilor de consum arată că în ultimul an prețul cărnii a crescut în general cu 17%. Dar carnea de miel din supermarketuri se vinde acum la același preț sau chiar mai ieftin decât anul trecut.

Cu toate acestea, mâncărurile mai dulci de pe masa de Paște vor avea un preț mai mare, în special pasca. Aceasta este în esență un cozonac cu o crustă de brânză deasupra și decorată cu modele religioase, cum ar fi o cruce împletită din aluat.

Am luat rețeta de pască tradițională și am calculat costul pentru a o coace cu ingrediente cumpărate din supermarket. Costurile totale ale ingredientelor pentru o pască cu diametrul de 22 cm se ridică la aproximativ 42 RON. Surpriza vine atunci când aplicăm cele mai recente date oficiale legate de evoluția prețurilor de consum, publicate astazi: Anul acesta pasca este cu aproape 30% mai scumpă decât anul trecut”, afirmă Bogdan Maioreanu.

Vinovații sunt zahărul care s-a scumpit cu peste 61% de la an la an, untul cu 38%, ouăle cu aproape 34%, laptele și brânza cu peste 30% și făina cu peste 21%. Creșterea mare a prețului la zahăr este determinată de prețurile internaționale ridicate.

Acesta este marfa cu cea mai bună performanță în acest an (+16%) și principalul îndulcitor pentru alimente și băuturi. Prețurile se află la cel mai ridicat nivel din ultimii șase ani. India, al doilea mare producător mondial, a înregistrat scăderi de producție din cauza secetei și reduceri ale cotelor de export. Producția de sfeclă de zahăr din Europa a fost afectată de prețurile ridicate la energie. Toate acestea în timp ce consumul din SUA și Asia este în creștere.

Untul a înregistrat o creștere a prețurilor pe piețele internaționale cu 43% pe parcursul anului 2022 din cauza penuriei, dar la începutul acestui an prețurile înregistrează o scădere de aproape 20%.

Cu toate acestea, la fel ca la multe alte produse, prețurile la raft, după o creștere abruptă, sunt foarte reticente în a scădea dacă cererea nu scade. Iar numărul mare de clienți care fac cumpărături de Paște nu ajută.

Toate aceste evenimente internaționale golesc și portofelele românilor care se pregătesc pentru sărbătorile pascale. Dar și anul acesta, ca și în anii precedenți, aerul va fi plin de aroma incredibilă de cozonac și pască proaspăt coapte, în ciuda faptului că ne vor costa mai mult.

Mai multe pentru tine:
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Soacră mare la 92 de ani! Actrița Joan Collins și-a condus unicul fiu la altar
Mihai Trăistariu intervine în scandalul burselor: „Unde să lucreze studenții, să facă striptease noaptea?” Mesaj dur pentru guvernanți: „Asta nu mai e carte!”
Rețetă turcească de salată de vinete cu iaurt și usturoi. E dietetică, delicioasă și sănătoasă
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Trump ia în considerare utilizarea legii insurecției dacă nu poate trimite Garda Națională în orașele americane
Ucraina lovește în inima Siberiei. Atac cu drone asupra unei rafinării de petrol din Tiumen la peste 2.000 de kilometri de linia frontului
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”