ANAF: Confiscarea „urzicilor unei bătrânici“ nu intră în sfera acţiunilor Direcţiei Antifraudă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inspectorii Direcţiei Antifraudă a ANAF au închis numeroase magazine şi localuri inclusiv pentru sume derizorii provenite din "bacşiş", patronii unităţilor acuzând inspectorii ANAF de exces de zel

Reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) precizează că în sfera acţiunilor întreprinse de Direcţia Generală Antifraudă nu intră activităţi de genul „confiscarea urzicilor unei bătrânici“, după ce presa a relatat un astfel de caz în Vrancea.

„În legătură cu materialele apărute în presă legate de confiscarea «urzicilor unei bătrânici» de către Direcţia Antifraudă, fără a fi întrebaţi în legătură cu veridicitatea informaţiei, precizăm că acest lucru este, de asemenea, nereal. Acest gen de activităţi nu intră în sfera acţiunilor întreprinse de DGAF. Sugerăm reprezentanţilor presei să verifice această informaţie cu alte instituţii care au astfel de atribuţii“, se arată într-un comunicat de presă al ANAF. 

Alexandra Tătaru, profesoară de geografie la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau“ din Focşani, a scris ieri pe blogul Adevărul despre cum „ANAF a dat lovitura în Vrancea! A lăsat o bătrână fără urzici!“

„A confiscat toate urzicile unei bătrâne cu motivul că nu avea certificat de producător! Tocmai mi-a spus o prietenă. A fost martoră la eveniment, o cred, pentru că şi ea supravieţuieşte mediului incert, la fel cum am încercat şi eu şi mulţi alţii! Culmea e că nu pentru milioane de euro, ci pentru “doi lei” amărâţi, nici măcar pentru zile negre. Urzici? Certificat de producător pentru urzici? Sper că te-au urticat urzicile atunci când le-ai confiscat şi ai căutat mult în catalogul de legi care e articolul potrivit pentru urzici! Ai mâncat vreodată borş de fasole cu lobodă? Nu ai nevoie de milioane din amenzi pentru asta! Ar fi mâncarea vieţii tale în cazul în care eşti obişnuit doar cu ceafa de porc la grătar!“, a scris Alexandra Tătaru pe blogul său de pe adevarul.ro.  

ANAF precizează că linia prioritară de acţiune a Direcţiei Antifraudă este reprezentată de analiza, investigarea şi instrumentarea cazurilor de fraudă fiscală organizată sistematică. 

„În 2014, 90% dine cazurile instrumentate de Direcţia Antifraudă au vizat prejudicii de peste 1 milion de euro/dosar, iar în primele două luni din 2015 procentul dosarelor de peste 1 milion de euro au reprezentat 87% din total sesizări penale înaintate organelor de anchetă“, se mai arată în comunicatul ANAF.

De la 1 martie, punctele de lucru ale comercianţilor prinşi că nu utilizează casele de marcat sau nu emit bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate sunt închise de inspectorii Direcţiei Antifraudă.

Fiscul va dispune suspendarea activităţii operatorului economic în punctul de lucru pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi trei luni, dacă constată încălcarea uneia dintre obligaţiile de dotare cu aparate de marcat electronice fiscale, achiziţionate doar de la distribuitori autorizaţi sau unităţi acreditate, utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, emiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, respectiv emiterea de bonuri cu o valoare care corespunde realităţii, precum şi întocmirea de documente justificative pentru sumele de bani introduse/extrase în/din sertarul casei de marcat.

Pentru încălcarea obligaţiilor menţionate, inspectorii vor aplica amenzi cuprinse între 10.000 de lei şi 15.000 de lei, însă dacă la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor există sume deţinute fără a putea fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special sau prin chitanţe, banii se confiscă, caz în care amenzile se situează între 2.000 lei şi 4.000 lei.

În ultimele zile, în presă au fost relatate cazuri în care inspectorii Direcţiei Antifraudă a ANAF au închis numeroase magazine şi localuri inclusiv pentru sume derizorii provenite din "bacşiş", patronii unităţilor acuzând inspectorii ANAF de exces de zel.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie