Americanii dau în judecată HSBC pentru tranzacţii ilegale cu Iranul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca londoneză HSBC a anunţat luni că ar putea fi pusă sub acuzare civilă sau penală pentru tranzacţii financiare ilegale, dintre care unele ar avea legătură cu Iran. Această informaţie a fost făcută publică ieri de către oficialii instituţiei.

Instituţiilor financiare care îşi desfăşoară activitatea în Statele Unite le este interzisă sprijinirea statelor sau a băncilor supuse sancţiunilor S.U.A. Informaţiile cu privire la activitatea potenţial ilegală a băncii provin din ultimul dosar aflat în atenţia autorităţilor cu privire la HSBC SUA Inc, divizia americană a HSBC.

Citeşte aici despre adaptarea Europei la diminuarea exporturilor de ţiţei iranian

În S.U.A., HSBC este deja supusă unei investigaţii asupra tranzacţiilor financiare ilegale. De acest caz se ocupă Ministerul de Justiţie, procurorul Manhattanului, două agenţii ale Trezoreriei şi Banca Centrală.

Investigaţia constă în verificarea „istoricului tranzacţiilor în care au fost implicate grupuri de firme şi cetăţeni iranieni şi alte grupări apropiate Iranului”, privind respectarea interdicţiilor impuse de S.U.A., notează Reuters.

HSBC cooperează pentru a ajunge la o înţelegere cu procurorii

În acelaşi dosar se menţionează că HSBC se aşteaptă la sancţiuni. Un purtător de cuvânt al băncii a declarat că „...modificarea celor menţionate în dosar reflectă avansarea investigaţiilor pe parcursul ultimilor ani, şi putem spune acum că este probabilă aplicarea de sancţiuni, civile sau penale”.

Criteriul ce trebuie îndeplinit de băncile puse sub acuzaţie pentru a putea ajunge la o înţelegere cu procurorii constă în recunoaşterea încălcării reglementărilor. Celelalte bănci care au fost supuse investigării de către autorităţi şi au ajuns la o înţelegere au plătit amenzi  semnificative. HSBC s-a declarat „dispusă să copereze şi implicată în eforturile  de soluţionare”.

Citeşte aici despre profiturile înregistrate de cel mai mare magazin din S.U.A. în Mexic

HSBC este apărată de un fost oficial al Trezoreriei

În ianuarie, HSBC se afla sub investigaţia unui comitet desemnat de senatul american pentru suspiciuni de spălare de bani. Luna trecută, HSBC l-a numit şef al departamentului juridic pe Stuart Levey, fost membru al administraţiei Trezoreriei, specializat în lupta împotriva finanţării terorismului.

În ultimii ani, autorităţile americane au mai întâmpinat astfel de probleme cu bănci europene care au transferat bani către clienţi iranieni şi apoi au şters sau au acoperit urmele care puteau lega sistemul bancar american de conexiuni cu Iranul sau alte state supuse sancţiunilor S.U.A.

Mai multe pentru tine:
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți