Amendă majoră pentru Euroins. Compania a amăgit clienţi că nu se pot adresa oricărui service

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a amendat compania de asigurări Euroins pentru o serie de nereguli, printre care şi faptul că nu preciza în procesele verbale de constatare a daunei că păgubiţii se pot adresa oricărui service.

Consiliul ASF a decis miercuri sancţionarea Euroins România Asigurare-Reasigurare SA cu amendă în sumă de 100.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale stipulate în Legea 132/2017 şi Norma 20/2017.

Aceste prevederi se referă la : înregistrarea cererii de despăgubire depusă la dosar; răspunsul privind solicitarea de despăgubire şi formularea ofertei;  utilizarea Procesului verbal de constatare care nu conţine menţiunea conform căreia persoana prejudiciată are dreptul să se poată adresa oricărei unităţi reparatoare auto, fără nicio restricţie sau constrângere din partea asigurătorului RCA; utilizarea unor surse de referinţă neprevăzute în legislaţia din domeniul asigurărilor; termenul de încheiere a procesului verbal suplimentar de constatare.

De asemenea, Consiliul ASF a decis ca societatea să prezinte, în termen de 30 de zile de la data primirii deciziei, un plan de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate. Societatea are dreptul de a contesta sancţiunea în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii Consiliului ASF.

Peste 2 milioane de clienţi sunt asiguraţi RCA la Euroins, iar firma controlează circa 30% din primele brute subscrise pe această piaţă.

Recent, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), a acuzat Euroins că refuză să facă constatările în termenul şi cu respectarea dispoziţiilor legale, întârziind astfel efectuarea reparaţiilor, maşinile fiind astfel blocate în service pe termen exagerat de lung. 

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein