Amânarea ratelor la credite. Perioada de depunere a solicitărilor s-ar putea prelungi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile analizează varianta prelungirii perioadei de depunere a solicitării de amânare a ratelor la bănci, potrivit ministrului Finanţelor, Florin Cîţu citat de Agerpres.

„Iau în calcul în acest moment dacă este nevoie să prelungim perioada pentru depunerea cererilor de amânare a ratelor. O decizie va fi luată şi o voi comunica cât mai curând. Iau în calcul în acest moment acest lucru de prelungire a perioadei pentru depunerea solicitărilor de amânare a ratelor la bănci pentru persoane fizice şi juridice”, a afirmat Cîţu într-un interviu pentru Radio România Actualităţi.

Ultima zi pentru a solicita amânarea ratelor la credite este 14 mai, a amintit miercuri Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM).

Florin Cîţu a precizat că, în cazul în care sunt întâmpinate probleme în relaţia cu banca, respectiv un refuz sau o tergiversare a deciziei de aprobare a amănării ratelor, persoanele trebuie să comunice aceste probleme prin intermediul linkului de pe site-ul Ministerului Finanţelor.

„Trebuie să ne scrie. Pe MFP avem un link unde oamenii ne pot spune care sunt problemele. Noi vom redirecţiona imediat aceste observaţii sau plângeri către Banca Naţională care este reglementatorul sistemului financiar bancar şi către băncile respective cerându-le să respecte normele ministerului Finanţelor Publice”, a răspuns şeful de la Finanţe întrebat ce se întâmplă dacă banca refuză sau tergiversează decizia de amânare a plăţii ratelor.

Florin Cîţu a anunţat marţi că băncile au primit circa 270.000 de cereri pentru amânarea plăţii ratelor la credite, majoritatea pentru credite de consum, o parte fiind în baza Ordonanţei de Urgenţă iar o parte în cadrul programelor derulate de bănci. 

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine