Am început să rambursăm împrumutul de la FMI. Efect: rezervele valutare ale BNR scad cu un miliard de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rezervele valutare ale băncii centrale au scăzut în luna august. FOTO Mediafax

După achitarea primei rate pentru rambursarea creditului contractat în 2009 de România de la Fondul Monetar Internaţional, rezervele valutare ale Băncii Naţionale ale României au scăzut de la peste 32,1 miliarde de euro la mai puţin de 31 de miliarde de euro.

Ieşirile de capital din rezervele valutare ale băncii centrale s-au dus, în luna august, către plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută (inclusiv prima rambursare de capital şi dobândă în data de 6 august în sumă de 728,62 milioane echivalent euro în cadrul Acordului Stand-by cu Fondul Monetar Internaţional), informează BNR.

Povara datoriei statului nu se reflectă doar în rezervele valutare ale BNR. Statul a plătit, doar în iunie, dobânzi în valoare de aproape 6,3 miliarde de lei, adică 1% din PIB.

Astfel, statul a plătit cu 1,6 miliarde de lei mai mult faţă de aceeaşi lună a anului trecut pentru a-şi achita dobânzile.

În acelaşi interval, cheltuielile statului au crescut cu 17,7% faţă de luna mai.

Acordul de tip stand-by încheiat între România şi creditorii internaţionali în 2009 s-a încheiat, iar statul român a rambursat deja prima tranşă, în valoare de 665 de milioane de euro.

În prezent, România are în derulare un acord de tip preventiv cu FMI în valoare de 3,6 miliarde euro, completat de o înţelegere similară cu Comisia Europeană pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde euro. Totodată, Banca Mondială a aprobat, luna trecută, o linie de credit de 1 miliard de euro pentru statul român.

Rezervele valutare ale BNR au scăzut şi ca urmare a modificării rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit şi altele.

În august, rezerva de aur a BNR s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 4.398 milioane euro.

Astfel, şi rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) au scăzut cu mai bine de un miliard de euro. La 31 august 2012 au fost de 35,35 miliarde de euro, faţă de 36,55 miliarde de euro la 31 iulie 2012.

În septembrie, plăţile scadente în contul datoriei publice şi public garantată denominate în valută însumează 132,25 milioane euro.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”