Alstom va angaja 50 de ingineri IT în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul industrial Alstom plănuieşte angajarea a 50 de ingineri IT în România, în următorii trei ani, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, Gilbert Porcherot, preşedintele Alstom România.

„Alstom îşi propune să dezvolte acest centru regional în principal pentru divizia NMS – Network Management Solutions – şi, în acest scop, va recruta până la 50 de ingineri IT cu un înalt nivel de pregătire în următorii trei ani. De asemenea, compania doreşte să investească în pregătirea personalului său, pentru a deveni un centru regional şi în domeniul semnalizării, în Transport“, se precizează într-un comunicat al Alstom.

„Suntem dedicaţi pieţei din România, care devine pentru Alstom un centru specializat şi de export pentru pieţele Power şi Transport în Europa de Est. Compania este prezentă pe piaţa românească de peste 20 de ani, în special în energie şi transport. Ne propunem să dezvoltăm afacerea în regiune prin tehnologie şi un nivel înalt de specializare, în cadrul unor proiecte importante”, a declarat Gilbert Porcherot, preşedintele Alstom România, într-un comunicat. 

Alstom are aproximativ 1.050 de angajaţi în centrele de producţie şi birourile din Bucureşti. Compania franceză este prezentă în domeniul energetic, în transporturi şi în reţele electrice inteligente. De asemenea, prin compania Alstom General Turbo, în care deţine 51%, produce componente pentru echipamente energetice.

Gilbert Porcherot a devenit preşedintele Alstom România începând cu luna mai 2013. Totodată, el reprezintă Alstom în Bulgaria şi Republica Moldova.

Mai puteţi citi:

Francezii de la Alstom şi Alcatel-Lucent iau peste un miliard de euro pentru reabilitarea căii ferate Sighişoara-Coşlariu

Ministerul Transporturilor a semnat vineri cu CFR SA un contract de finanţare în valoare de 4,98 miliarde de lei (1,1 miliarde de euro) pentru reabilitarea tronsonului de cale ferată Sighişoara-Coşlariu (Alba), cu o lungime de 89,5 kilometri. Lucrările, care se vor întinde pe o perioadă de 40 de luni, vor fi effectuate de francezii de la Alstom şi Alcatel Luncent.

Alstom va reduce poluarea la Complexul Energetic Craiova pentru 50 milioane de euro

Compania Alstom Power Italia, din grupul francez Alstom, va construi o unitate de desulfurare a gazelor de ardere evaluată la 227,5 milioane de lei (53,3 milioane de euro) pentru două blocuri energetice ale producătorului  Complexul Energetic Craiova.

Metrorex şi Alstom au ajuns la un acord de reducere cu 34% a costurilor de mentenanţă

În urmă cu câteva luni, contractul pentru întreţinerea metrourilor a fost la un pas de a fi reziliat întrucât Metrorex era vizată de FMI ca factor negative întrucât plătea costuri prea mari companiei franceze Alstom.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie