Alexandru Nazare, întâlnire cu reprezentanţii transportatorilor pe tema diurnelor transnaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
inquam photoFoto:

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, alături de conducerea ANAF, a participat, miercuri, la o dicuţie cu reprezentanţii Asociaţiilor Transportatorilor Rutieri din România cu privire la  problematica generată de reîncadrarea diurnelor transnaţionale ca venituri de natură salarială în cadrul unor controale fiscale efectuate de ANAF, precum şi anumite necorelări în legislaţia specifică.

"Sectorul transporturilor are o contribuţie importantă în PIB şi trebuie să identificăm imediat aspectele care necesită clarificări, inclusiv din punct de vedere legislativ, astfel încât firmele din domeniu să beneficieze de un tratament fiscal corect. Am deschiderea către un dialog constructiv cu reprezentanţii industriei transportatorilor din România şi îi asigur de tot sprijinul meu.

Am decis înfiinţarea unui grup de lucru format din reprezentanţii Ministerului Finanţelor, ANAF şi membrii organizaţiilor reprezentative din domeniul transporturilor. Obiectivul grupului de lucru este analizarea situaţiei actuale fiscale şi formularea, după caz, de propuneri privind îmbunătăţirea acesteia.", a declarat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.

Grupul de lucru astfel format va avea în vedere suportul tuturor instituţiilor implicate în vederea îmbunătăţirii şi armonizării legislaţiei aplicabilă în materie. Ministerul Finanţelor va trimite invitaţii de participare Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, precum şi instituţiilor relevante din subordine, dat fiind că parte din temele discutate sunt de competenţa acestora.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro