Alertă pe piaţa valutară: euro a ajuns la un nou maxim, 4,4982 lei, iar dolarul se apropie de 3,8 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La casele de schimb, euro a depăşit de mai multe zile pragul de 4,5 lei

Cursul anunţat marţi de BNR pentru euro a urcat şi mai aproape de 4,5 lei/euro, în timp ce paritatea pentru dolar a crescut până la nivelul maxim din doi ani şi cinci luni. Oficial, cursul este de 4,4982 lei pentru euro şi de 3,7797 lei pentru dolarul american.

Un curs mai ridicat a fost înregistrat cel mai recent pe 19 martie 2014, când euro a fost cotat la 4,4997 lei.

Referinţa Băncii Naţionale pentru dolar a înregistrat cel mai ridicat curs la începutul lunii august 2012.

Investitorii, cu ochii pe mişcările FED

Încheierea programului de achiziţii de obligaţiuni de către FED (Rezerva Federală a SUA) şi perspectiva majorării dobânzilor în Statele Unite în perioada următoare, dar şi creşterea economică solidă din SUA în opoziţie cu stagnarea din Europa, au susţinut în ultimele luni aprecierea monedei americane în raport cu euro şi, prin corespondenţă, faţă de leu.

Trendul a fost susţinut de aşteptările pieţelor financiare ca Banca Centrală Europeană să lanseze la începutul acestui an propriul program de achiziţie de obligaţiuni guvernamentale.

Lira sterlină, la un nou minim faţă de dolar

Lira sterlină a coborât marţi la minimul ultimelor 17 luni faţă de dolarul american, în condiţiile în care un indicator care măsoară activitatea din sectorul serviciilor a scăzut în luna decembrie la cel mai jos nivel din mai 2013 până în prezent, relatează Financial Times.

Moneda britanică s-a depreciat marţi la 1,5184 unităţi faţă de dolar, după publicarea datelor privind activitatea din sectorul privat din zona euro de către compania britanică de cercetare Markit Economics.

Indicatorul Purchasing Managers Index (PMI) a scăzut peste aşteptările analiştilor în luna decembrie, la 55,8 de la 58,6 în luna noiembrie, marcând cel mai jos nivel înregistrat de indice în Marea Britanie din mai 2013 până în prezent.

Deşi retailerii au raportat vânzări record în perioada Crăciunului, sectorul serviciilor din Marea Britanie a fost afectat de afacerile din domeniul imobiliar.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model