Afacere cu nuci franţuzeşti. Dacă ai răbdare câţiva ani buni, câştigurile tale vor fi pe măsură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cazul livezilor de nuci, momentul de maximă sensibilitate şi vulnerabilitate este la înfiinţare, apoi urmează o perioadă de câţiva ani de aşteptare şi consolidare, după care vine şi profitul. Îţi arătăm cum poţi ieşi în câştig dintr-o afacere cu nuci franţuzeşti.

Cel mai bun soi de nuc pentru livezile din România este o alegere dificilă chiar şi pentru specialişti.

Totuşi, atunci când este ales materialul săditor, ei recomandă fermierilor să opteze pentru soiurile sau hibrizii care se adaptează cel mai bine solului în care sunt sădite.

Dezavantajul unei afaceri cu nuci franţuzeşti este că o livadă trebuie aşteptată între 5 şi 7 ani de la înfiinţare pentru a ajunge pe rod deplin, ceea ce presupune un efort de răbdare considerabil.

Afacere cu nuci franţuzeşti. Venituri de la 10.000 de euro la hectar pe an

„Eu aş alege trei soiuri de origine franceză, adică nucii franţuzeşti.
Asta nu înseamnă că nu sunt şi soiuri româneşti ce pot da satisfacţii foarte mari.
Dar indiferent de soiurile preferate de mine, nu aş alege nimic pentru plantat fără să existe buletinele de analize pentru sol, temperaturi, precipitaţii şi fără să am detalii legate de configuraţia solului.
Cine îşi poate permite să piardă şi banii şi timpul alocat pentru înfiinţarea unei livezi doar pentru că nu îşi face analizele în cauză?“, declară ing. Iosif Kiss, cel mai apreciat consultant din sectorul autohton al afacerilor cu nuci, citat de Agrointel.

Potrivit specialistului, venitul minim pe care îl aduce un hectar de livadă intrată pe rod este de 10.000 de euro.

Afacere cu nuci franţuzeşti. Primăvara se obţin cele mai bune preţuri

Cele mai bune preţuri pentru nucă sunt cele din lunile de primăvară. Este bine de ştiut că, toamna, preţul nucilor este de aproximativ un euro/kilogram, iar evoluţia acestuia până în primăvară poate să crească de până la 2,5 ori.

„Nu recomand celor care deţin livezi de nuci sau care fac achiziţii să vândă nuca mai devreme de luna martie. În privinţa nucilor în coajă provenind din soiurile franceze, preţul de valorificare este de minimum 3,8 euro/kg – desigur, cu destinaţie la export“, mai spune Iosif Kiss.

În România sunt foarte populari nucii franţuzeşti – soiurile Lara, Fernor sau Franquette, mai ales că pe piaţă există furnizori de puieţi care pot pune la dispoziţie cantităţile necesare.

Afacere cu nuci franţuzeşti. Accesaţi programul de reconversie pomicolă!

Pentru românii care îşi doresc să înfiinţeze o livadă de nuci, perioada următoare va aduce o oportunitate de finanţare prin fonduri europene a acestei afaceri.

Astfel, prin programul de reconversie pomicolă 2014-2020, se pot obţine finanţări şi pentru exploataţiile de nuc.

Vor primi mai uşor finanţare fermele mici, care includ în proiect şi realizarea unei pepiniere proprii şi comercializarea directă a recoltei, după prelucrare.

Un alt avantaj îl vor avea asciaţiile de producători, noul PNDR urmărind şi creşterea nivelului de asociere în agricultura românescă.

Autorităţile estimează că fondurile alocate vor depăşi 200 de milioane de euro pentru tot programul, aşa că toţi cei care vor fi pregătiţi să acceseze banii europeni în primele sesiuni vor avea cea mai mare şansă să primească finanţare.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani