Articol publicitar

Aegon România: Despăgubirile au crescut de 4 ori în 2014, cu toate astea plătim daunele în numai 3 zile

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În industria asigurărilor de viaţă factorul principal în dezvoltarea companiilor este câştigarea şi menţinerea încrederii clienţilor, pentru ca aceştia să aibă siguranţa că, în cazul în care trec printr-un eveniment nefericit, viitorul lor financiar şi al celor dragi nu va avea de suferit.

Clienţii apelează la serviciile unui asigurător gândindu-se că, în cazul unui incident neprevăzut, se pot baza pe sprijin financiar prompt şi atitudine empatică. De aceea este esenţial să le demonstrăm clienţilor noştri că le merităm încrederea,” a declarat Sînziana Maioreanu, CEO Aegon Romania.

Divizia din România a asigurătorului olandez Aegon a onorat anul acesta 388 de cereri de despăgubire, reprezentând marea majoritate a solicitărilor venite în acest sens. “Este foarte important ca persoanele care contractează o asigurare de viaţă să ştie foarte clar ce riscuri sunt acoperite şi care nu, respectiv care este procedura de încasare a banilor. Ca să înţelegeţi, anul acesta am avut câteva situaţii regretabile în care, cu toata bunăvoinţa noastră, nu am putut face plăţile solicitate: am primit cereri de despăgubire în 2014 pentru un eveniment petrecut în 2011, sau ni s-a cerut o plată în urma spitalizării din boală, în contextul în care persoana era asigurată doar pentru accident,” a explicat Maioreanu.

La Aegon, deservirea clienţilor este prioritară, cererile de despăgubire fiind procesate, în medie, în numai trei zile.

În 2014, cele mai multe despăgubiri acordate de către companie au fost pentru intervenţii chirurgicale din accident sau boală, pentru spitalizare şi incapacitate de muncă din accident/convalescenţă, valoarea lor variind de la câteva sute de lei, în cazul unor incidente minore,  până la 250.000 de lei în cazul unor situaţii cu consecinţe grave.

Numărul despăgubirilor primite în 2014 este de peste 4 ori mai mare decât anul trecut. Creşterea se datorează în primul rând achiziţionării portofoliului Eureko, dar şi creşterii organice, care a dus numărul de clienţi ai companiei la peste 40.000 de asiguraţi,” a explicat Maioreanu.

În ceea ce priveşte relaţia cu clienţii săi, Aegon confirmă şi în 2014 calitatea serviciilor post-vânzare, fiind în coada clasamentului  privind numărul de reclamaţii primite la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) – doar 4 în 2014. Factorii care diferenţiază compania pe piaţa asigurărilor sunt simplitatea în comunicare, implicarea activă a angajaţilor în obţinerea documentelor necesare, consultanţă în vederea finalizării dosarelor şi timpul de procesare scurt, cu o medie de 3 zile.

Venim în ajutorul clienţilor pentru a le uşura situaţia, deoarece ştim că atunci când aceştia apelează la noi nu se află într-un moment plăcut al vieţii lor. Angajaţii noştri discută cu aceştia sau cu rudele lor şi încearcă să găsească cele mai bune soluţii pentru a le veni în ajutor, întrucât suma de bani primită din despăgubire este un real suport în cazul unui eveniment nefericit. Este foarte important pentru clienţii care încheie asigurări de viaţă să cunoască riscurile pentru care se asigură şi să aleagă o poliţă apropiată nevoilor fiecăruia”, a declarat Sînziana Maioreanu, CEO Aegon România.

Compania a înregistrat în primele 9 luni ale acestui an un volum total de prime brute subscrise în valoare de 34 milioane de lei, în creştere cu 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară