Adrian Vasilescu, consultant BNR: Opinia Consiliului Fiscal faţă de Codul Fiscal ar trebui luată în seamă de Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Afirmaţiile Consiliului Fiscal pe tema Codului Fiscal, conform cărora acesta antrenează deviaţii permanente şi de proporţii de la obiectivele din tratatele europene, sunt categorice şi trebuie luate în seamă, a declarat Adrian Vasilescu, consultant pe probleme de strategie în cadrul Băncii Naţionale a României (BNR).

„Răspunsurile Consiliului Fiscal sunt foarte categorice, cum că antrenează deviaţii permanente şi de proporţii de la obiectivele ce decurg din tratatele europene, cât şi din legislaţia naţională. Această afirmaţie a Consiliului Fiscal în raportul adresat Preşedinţiei este foarte categorică şi nu poate fi neglijată. Înainte de asta, însă, Consiliul Fiscal şi-a exprimat o opinie larg răspândită şi probabil că nu au luat-o prea mulţi în seamă. Eu cred că, din moment ce preşedintele nu a promulgat Codul Fiscal, acesta se întoarce la Parlament şi Parlamentul trebuie să stabilească paşii care trebuie urmaţi de aici încolo. Cred că unul dintre paşii de urmat este şi ascultarea cu atenţie a Consiliului Fiscal“, a spus Vasilescu, la postul de televiziune Digi 24, conform Agerpres.ro.

Relaxarea fiscală este bună, nimeni nu poate nega asta, însă trebuie să vedem dacă putem face acest lucru în condiţiile bugetare pe care le avem, a declarat, vineri, Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal. El a completat că, per total, reducerea TVA este „foarte agresivă“ şi că se ridică la 8 puncte procentuale dacă adăugăm şi reducerea TVA la alimente de la 24% la 9%, introdusă în luna iunie a acestui an.

"Deci, noi reducem, foarte agresiv TVA, iar această reducere nu este de 5 puncte procentuale, ci mult mai mare deoarece cota redusă s-a extins la foarte multe produse, astfel încât cota medie de TVA scade, în momentul de faţă, undeva în zona de 15%. Înainte de scădere aveam la o cotă standard de 24% o cotă efectivă pe coşul de consum de 22 şi ceva la sută. De la 22 şi ceva la sută ne ducem la 14 şi ceva, deci sunt opt puncte procentuale reducere de TVA. Arătaţi-mi o ţară în lumea aceasta care a mai făcut o reducere de opt puncte procentuale de TVA atât de repede fără să aibă probleme“, a explicat Ionuţ Dumitru.

Preşedintele Klaus Iohannis retrimis Codul Fiscal în Parlament spre reexaminare.

Şeful statului subliniază că „legiuitorul trebuie să promoveze o atitudine echilibrată şi raţională, de natură a nu genera disfuncţionalităţi care, ulterior, să necesite frecvente corectări de ordin legislativ“, motiv pentru care „în elaborarea unui nou Cod fiscal nu ar trebui promovate politici care generează fiscalităţi excesive, dar nici relaxări accentuate“.

„Măsurile de austeritate ale anului 2010 trebuie să rămână istorie. Revenirea la politici fiscale riscante şi cu consecinţe negative pe termen lung reprezintă o experienţă pe care nu numai clasa politică nu şi-o mai poate permite, dar, mai ales, costurile acestora nu trebuie să mai fie suportate de cetăţeni“, afirmă Iohannis în cererea de reexaminare.

Codul Fiscal conţine o serie de mari reduceri de taxe pentru 2016: scăderea cotei generale de TVA de 24% la 19%, eliminarea taxei pe stâlp şi a accizei de 7 eurocenţi şi scăderea impozitului pe dividende de la 16% la 5%. Aceste măsuri ar avea un impact cumulat de 12 miliarde de lei, din care numai scăderea TVA ar produce un gol bugetar de 9 miliarde de lei.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța