Acţiunile Xiaomi cresc semnificativ după anunţarea livrărilor primului său model de vehicul electric

0
Publicat:

 Acţiunile Xiaomi au crescut marţi dimineaţă cu 7%, după ce grupul chinez a anunţat că va începe luna aceasta livrările primului său model de vehicul electric, SU7, transmite Reuters.

Acţiunile Xiaomi au crescut marţi dimineaţă cu 7%

Al cincilea mare producător chinez de smartphone-uri, Xiaomi a informat, într-o postare pe pe reţeaua Weibo, că vor fi preluate comenzi în cele 59 de magazine în 29 de oraşe din întreaga ţară. Evenimentul de lansare este programat în 28 martie.

În primele două luni din acest an, vânzările de vehicule electrice (EV) în China au urcat cu 18%, după ce pe ansamblul anului trecut s-a înregistrat un avans de 21%.

Războiul preţurilor ar urma să se intensifice în 2024, pe fondul cererii interne slabe şi a supracapacităţilor de producţie.

În decembrie, directorul general al Xiaomi, Lei Jun Xiaomi, a dezvăluit primul vehicul electric marca Xiaomi, un sedan denumit Speed Ultra 7 (SU7), şi a declarat: "Prin eforturi susţinute în următorii 15-20 de ani, vom deveni unul dintre primii cinci constructori auto din lume, ceea ce va ridica industria auto chineză".

Analiştii se aşteaptă ca noua masina electrică să fie echipată cu acelaşi sistem de operare precum cel utilizat de telefoanele companiei chineze.

Xiaomi încearcă din 2021 să-şi diversifice activitatea pe segmentul EV, dincolo de de afacerea sa de bază, pe fondul stagnării cererii pentru smartphone-uri.

Maşinile sale vor fi produse de o divizie a producătorului de stat BAIC Group într-o fabrică din Beijing, care are o capacitate anuală de 200.000 vehicule. În următorul deceniu Xiaomi vrea să investească 10 miliarde de dolari pe segmentul auto.

Xiaomi lucrează de mai mulţi ani la un automobil electric. Mii de ingineri au fost implicaţi în dezvoltarea sedan-ului SU7 iar investiţiile în acest proiect au depăşit 1,4 miliarde de dolari. Prin acest produs, gigantul chinez din domeniul tehnologiei vrea să cucerească o cotă importantă din piaţa automobilelor electrice şi să concureze cu liderul Tesla.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cu cea mai spectaculoasă tiară a ei! Prințesa Kate a captat atenția tuturor la Banchetul de Stat de la Windsor, alături de William
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători