Acţiunile Facebook au depăşit pentru prima dată pragul de listare, dar tot LinkedIn e mai bine văzută

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţiunile Facebook au depăşit pentru prima dată nivelul la care s-a făcut anul trecut listarea, însă reţeaua profesională LinkedIn a consemnat un avans de 120% al acţiunilor faţă de nivelul listării.

Titlurile Facebook au crescut pentru prima dată peste nivelul de 38 de dolari bucata la care s-a făcut listarea în luna mai a anului 2011, după ce anterior acţiunile sale se prăbuşiseră anul trecut până la 17,55 de dolari.

Facebook a crescut puternic în ultimele şedinţe după ce a prezentat rezultate financiare foarte bune şi succese remarcabile la livrarea de reclame pe tablete şi smartphone-uri. La avansul de miercuri al cotaţiei Facebook a contribuit un anunţ al companiei privind un program care ar putea creşte veniturile prin sprijinirea dezvoltatorilor de jocuri pentru smartphone-uri.

Facebook a înregistrat în trimestrul al doilea venituri de 1,81 miliarde de dolari, în urcare cu 53% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, şi un profit net de 333 milioane de dolari.

Cu toate acestea, rivala LinkedIn o duce mult mai bine.  Acţiunile reţelei profesionale au crescut cu 120% de la listare până acum, datorită faptului că LinkedIn a bătut previziunile Wall Street în privinţa rezultatelor financiare.

Veniturile LinkedIn pe acest an sunt estimate să crească cu 54%, până la 1,5 miliarde de dolari, în timp ce pentru Facebook este aşteptată o urcare cu 45%, până la 7,3 miliarde de dolari. 

Facebook are acum o capitalizare de 9,5 miliarde de dolari, pe când LinkedIn valorează 22,3 miliarde pe bursa de la New York. LinkedIn ăşi va prezenta rezultatele financiare pe cel de-al doilea trimestru în data de 1 august.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi