A apărut prima infrastructură naţională de încărcare a maşinilor electrice. Cât costă să alimentezi la „benzinăria electrică“ şi unde se află centrele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maşinile electrice devin din ce în ce mai populare în Occident, atât Tesla, cât şi BMW, Toyota, Renault, Nissan sau Chevrolet lansând mai multe modele de acest gen. Problema acestora o constituie, însă, lipsa infrastructurii de reîncărcare a bateriilor. Ei bine, o companie din România încearcă să rezolve această dilemă.

Autoklass, un centru autorizat de vânzări şi service Mercedes-Benz, Smart şi Honda, a investit peste 25.000 de euro în dezvoltarea primei infrastructuri private de încărcare a automobilelor electrice din România. Dealer-ul a dotat cele şapte centre pe care le deţine la nivel naţional cu staţii de încărcare pentru autovehiculele electrice.

Staţiile sunt disponibile în toate centrele Autoklass din Bucureşti, Ilfov, Constanţa, Sibiu, Timişoara şi Ploieşti. „Astfel, orice posesor de autovehicul electric cu o autonomie de 200 de kilometri poate efectua deplasări atât în regim extra-urban, pe axele principale de transport din România, cât şi în regim urban, în oraşele unde există staţii de încărcare Autoklass“, potrivit unui comunicat al companiei.

Staţiile de încărcare au fost instalate în parteneriat cu E-Motion Electric şi sunt dotate cu prize Type 2, cu putere de 22kW şi prize Schuko de 3,6 kW, asigurând încărcarea tuturor tipurilor de vechicule electrice disponibile în acest moment pe piaţă.

„Durata de încărcare a unei maşini electrice variază între 1 oră (pentru un automobil conectat prin priză Type 2 la puterea maximă de 22 kW, cu un acumulator de 22 kWh) şi 4 ore (pentru un autoturism Tesla Model S, cu un acumulator de 85 kWh). Tariful practicat în cele 7 staţii de încărcare este de 10 de lei pentru 400V (22kW), TVA inclus si gratuit pentru încărcare 230V“, se mai arată în comunicat.

„Prin această investiţie, ne dorim să încurajăm politicile non-poluante, de reducere a emisiilor de CO2 şi să ne aliniem la standardele şi practicile internaţionale, unde a deţine o maşină electrică e un lucru firesc şi foarte util, în niciun caz un moft. Şi în ţara noastră observăm din ce în ce mai puternic această tendinţă. Dacă ne uităm doar la anul 2015, în România s-au vândut în total aproximativ 165 de maşini 100% electrice. În cele din urmă, creşterea numărului de posesori de maşini electrice e strâns legată de existenţa unei infrastructuri de încărcare. Consideram că anul 2016 este un an de referinţă pentru această piaţă – politica de acordare a eco-bonusului la achiziţionarea unui automobil electric şi cererile de maşini hybrid sau plug-in hybrid sunt alte indicii în acest sens”, a declarat Dragoş Furtună, director de marketing la Autoklass Grup.

Harta staţiilor de încărcare poate fi accesată pe www.plugshare.com

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete