7.000 de companii româneşti au datorii de peste 1 milion de lei fiecare la bugetul de stat. Ce recomandă specialiştii în restructurare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock

Peste 7.000 de companii româneşti înregistrează debite restante de circa 1 milion de lei la bugetul de stat, după doi ani de creştere economică şi un an de pandemie, transmite CITR.

Potrivit sursei citate, aceste afaceri cumulează 73 de miliarde de lei datorii şi reprezintă companii importante pentru economie, pe care se sprijină piaţa şi IMM-urile. Dintre acestea, 66%, respectiv 4.600, se află în stare de insolvenţă iminentă, dar nu au apelat încă la vreo procedură de redresare. 

Conform reprezentanţilor CITR, cele 7.000 de companii asigură peste 130.000 de locuri de muncă la nivel naţional, care ar putea fi salvate prin accesarea la timp a măsurilor de redresare preventivă sau printr-o măsură de reorganizare. 

Andra Olar-Caragea, CEO CITR, a declarat: ”Într-un moment în care tendinţa este de a eficientiza şi reduce cât mai mult costurile, câştigătorii vor fi cei care vor inova, vor investi în digitalizare şi în dezvoltarea capabilităţilor resurselor umane şi vor fi dispuşi să apeleze la mecanisme de redresare şi să acţioneze preventiv.

Adaptabilitatea, puterea de anticipare a schimbărilor şi gestionarea riscurilor sunt cheia prevenţiei pentru companiile româneşti”.

Conform specialiştilor în restructurare din CITR, 2.600 dintre companiile cu datorii la bugetul de stat sunt companii care încă mai pot acţiona preventiv pentru redresarea activităţii şi pot apela la procedura OG6, special creată de ANAF pentru eşalonarea datoriilor principale şi ştergerea dobânzilor şi penalităţilor acestor datorii la bugetul de stat.

Astfel, prin accesarea OG6, companiile se pot redresa cu ajutorul unui plan de reorganizare a datoriilor bugetare, care poate însemna eşalonarea datoriilor principale şi reducerea cu până la 50% a datoriei de bază, dar şi ştergerea dobânzilor şi penalităţilor datorate la 31 decembrie 2020. Un alt avantaj important este păstrarea controlului asupra companiei, dreptul de administrare nefiind ridicat în cadrul acestei proceduri. Durata de eşalonare a datoriilor se poate extinde pe o perioadă de până la 10 ani, iar planul de restructurare poate fi ajustat oricând în perioada implementării.

”Odată cu aplicarea planului de restructurare prin OG6, compania nu doar că scapă de datoriile bugetare, dar devine eligibilă pentru a accesa credite şi chiar mai mult, devine interesantă inclusiv pentru investitori.”, informează CITR.

Paşii necesari pentru accesarea beneficiilor OG6

”Accesarea procedurii OG6 începe prin notificarea ANAF şi pregătirea documentelor pentru planul de restructurare. Următorul pas este alegerea expertului implementator potrivit, care va demara testul creditorului privat, completând procesul pentru aprobarea ANAF. Raportările situaţiei financiare au loc trimestrial, iar sfârşitul perioadei agreate în planul de implementare se definitivează prin reducerea datoriilor bugetare. După verificarea eligibilităţii pentru procedura OG6, companiile mai au la dispoziţie o lună, până la data de 31 martie 2021, pentru a apela la restructurarea datoriilor prin această prevedere legislativă.”, explică reprezentanţii CITR.

Potrivit acestora, până în acest moment, pe procedura OG6, CITR are în proces de restructurare companii care însumează datorii în valoare de peste 142 milioane de euro şi au o cifră de afaceri totală de peste 112 milioane de lei. 

”După finalizarea procedurilor de restructurare vor fi salvate peste 4.700 de locuri de muncă.”, precizează CITR.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie