2024 va fi primul an al revenirii la normalitatea din turism, egalând 2019

0
Publicat:

Agențiile de turism din toată țara se așteaptă ca din 4 ianuarie rezervările să crească exponențial și datorită menținerii unor reduceri de early booking maximale pe toată luna ianuarie. 

Agențiile de turism din toată țara se așteaptă ca din 4 ianuarie rezervările să crească exponențial

Agențiile de turism au anunțat lansarea în forță a ofertelor tip early booking pentru sezonul estival 2024, sub genericul ”Vacanță la Marea Neagră”, alături de oferte pentru alte două destinații populare ale românilor, Grecia și Turcia.

Sezonul estival 2023 aduce pentru litoralurile românesc și bulgăresc, dar și pentru Grecia și Turcia, reduceri early booking de până la 30%, avansuri mici de maxim 20-30% și diferența de 70-80% cu 14 zile înainte de intrarea la cazare. Astfel turiștii beneficiază de reducerile maxime de early booking însă nu riscă nimic, deoarece avansul este rambursabil. Efortul financiar al acestora este minim pentru că vor achita diferența de bani în cazul vacanțelor de vară abia peste 6-7 luni.

IRI Travel si agențiile partenere din toată țara se așteaptă ca din 4 ianuarie rezervările să crească exponențial și datorită menținerii unor reduceri de early booking maximale pe toată luna ianuarie.

Iată care este topul țărilor și respectiv al stațiunilor pentru sezonul estival 2024:

1. Bulgaria: Nisipurile de Aur, Albena, Sunny Beach, Obzor

2. România: Mamaia, Eforie Nord, Neptun, Jupiter

3. Grecia: Thassos, Halkidiki, Riviera Olimpului

4. Turcia: Kușadasi, Bodrum, Antalya

Marea majoritate a turiștilor români aleg hoteluri de la 3 stele în sus, în Bulgaria optând în special pentru servicii all inclusive, dar cu o tendință în creștere în acest sens și în țara noastră. Cele mai solicitate sunt, la ora actuală, pe ambele litoraluri, hotelurile de 4 și 3 stele, ambele categorii cu o pondere de 50% din total, urmate de hotelurile de 5 stele, cu o pondere de 40%.

Creșterea estimată în 2024 față de 2023, pe baza rezervărilor de până în prezent, este de 50%.

Am sesizat anumite tendințe noi, în ceea ce privește preferințele turiștilor români pentru sezonul estival 2024. Mulți turiști preferă vacanțe mai scurte, de 3-5 nopți, dar rezervă mai multe vacanțe în același an. Este îmbucurătoare orientarea spre hoteluri cu servicii superioare de 4-5 stele. De asemenea, foarte căutate sunt minivacanțele pentru zilele libere naționale, chiar dacă acestea nu sunt neapărat în sezonul de vară. Împreună cu agențiile de turism partenere, ne străduim să oferim, permanent, cele mai bune și eficiente opțiuni pentru vacanțele românilor”, declară Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Iată mai multe exemple de tarife pentru un sejur de 5 nopți în perioada 20.06 – 25.06. Toate prețurile includ reducerile de Early Booking (EB) menționate:

1) Bulgaria

Nisipurile de Aur:

Hotel 3* = 166 euro/pers. cu All Inclusive, reducere EB 20 % până la 31.03

Hotel 4* = 190 euro/pers. cu All Inclusive, reducere EB 20 % până la 28.02

Hotel 5* = 420 euro/pers. cu All Inclusive, reducere EB 20 % până la 31.01

Albena:

Hotel 3* = 195 euro/pers. cu All Inclusive, reducere EB 10 % până la 31.01

Hotel 4* = 261 euro/pers. cu All Inclusive, reducere EB 20 % până la 29.02

Hotel 5* = 535 euro/pers. cu Ultra All Inclusive

Sunny Beach:

Hotel 3* = 145 euro/pers. cu All Inclusive, reducere EB 33 % până la 10.01

Hotel 4* = 166 euro/pers. cu All Inclusive, reducere EB 20 % până la 31.01

Hotel 5* = 306 euro/pers, cu All Inclusive, reducere EB 20 % până la 31.01

2) România:

Mamaia:

Hotel 3* = 392 lei/pers. fără masă, reducere EB 35 % până la 31.01

Hotel 4* = 624 lei/pers. fără masă, reducere EB 15 % până la 31.01

Eforie Nord:

Hotel 3* = 343 lei/pers. fără masă, reducere EB 10 % până la 31.03

Hotel 4* = 993 lei/pers. cu mic dejun, EB 35 % până la 15.04

Neptun:

Hotel 3* = 438 lei/pers. cu mic dejun EB 20 % până la 31.01

Hotel 4* = 650 lei/pers. fără masă, reducere EB 15 % până la 01.03

3) Grecia:

Thassos:

Hotel 3* = 130 euro/pers cu Mic dejun, reducere EB 10 % până la 31.01

Hotel 4* = 237 euro/pers cu All Inclusive, reducere EB 5 % până la 31.01

Halkidiki:

Hotel 3* = 122 euro/pers. fără masă, reducere EB 10 % până la 31.01

Hotel 4* = 138 euro/pers. fără masă, reducere EB 15 % până la 29.02

Riviera Olimpului:

Hotel 3* = 128 euro/pers. fără masă, reducere EB 20 % până la 31.01

Hotel 4* = 249 euro/pers. cu mic dejun, reducere EB 20 % până la 31.01

4) Turcia:

Kușadasi:

Hotel 3* = 148 euro/pers. cu demipensiune, reducere EB 35 % până la 31.01

Hotel 3* = 203 euro/pers. cu All Inclusive, reducere EB 30 % până la 31.01

Hotel 5* = 324 euro/pers. cu All Inclusive

Bodrum:

Hotel 3* = 197 euro/pers. cu All Inclusive, reducere EB 15 % până la 29.02

Hotel 4* = 202 euro/pers. cu All Inclusive. reducere EB 10 % până la 31.01

Hotel 3* = 247 euro/pers. cu All Inclusive, reducere EB 15 % până la 29.02

Antalya:

Hotel 3* = 212 euro/pers. cu All Inclusive, reducere EB 30 % până la 31.01

Hotel 4* = 233 euro/pers. cu All Inclusive, reducere EB 35 % până la 31.01

Hotel 5* = 260 euro/pers. cu Ultra All Inclusive, reducere EB 25 % până la 31.01

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne