2023 aduce mai puține locuințe noi în București și împrejurimi, dar sectorul de lux este în creștere

0
Publicat:

Aproximativ 19.000 de case și apartamente ar putea fi livrate în 2023 în București și împrejurimi, potrivit raportului de piață ”Romania Residential Market Genome”.

2023 va aduce mai puține locuințe noi în București

Acest rezultat este cu aproximativ 11% mai mic față de cel înregistrat anul trecut, când au fost finalizate 21.328 de locuințe în oraș și împrejurimi, față de estimarea de 21.000 de unități realizată de SVN România în urmă cu un an. Recordul de livrări a fost stabilit în 2021, cu 22.010 locuințe finalizate.

Alte peste 8.000 de case și apartamente se află în acest moment în diferite faze de dezvoltare și ar urma să fie finalizate în 2024 și 2025, în funcție de respectarea graficelor de construire dar și de ritmul de recepție al unităților rezidențiale finalizate.

Oferta de locuințe noi se restrânge, atât ca urmare a noului context macroeconomic cât și a regimului urbanistic dificil, însă scăderea nu este atât de semnificativă pe cât ne-am fi așteptat. Considerăm că dobânzile vor atinge un platou în curând – deja cele de pe segmentul ROBOR sunt cu peste 1% mai reduse față de vârful din toamnă – iar în analizarea rezultatelor de tranzacții, care sunt în scădere, trebuie să avem în vedere că vânzările de case și apartamente din București și împrejurimi au crescut cu peste 56% în ultimii trei ani, față de nivelul pre-pandemic, potrivit statisticilor oficiale”, a declarat Andrei Sârbu, CEO SVN Romania.

Zona de nord a Bucureștiului va atrage și în 2023 cel mai mare număr de locuințe care ar putea fi livrate, cu circa o treime din ofertă, nordul orașului devenind anul trecut cel mai important pol de dezvoltare din București.

După ce zona de vest a dominat în ultimii ani harta livrărilor de locuințe din Capitală, circa 22% din locuințele noi care ar putea fi terminate în acest an în oraș și împrejurimi sunt amplasate aici. Estul ar putea atrage aproximativ 17,5% din livrări iar zona de sud circa 15,6%.

Structura ofertei noi nu va înregistra schimbări semnificative în 2023, mai relevă raportul SVN Romania, aproximativ 54% din locuințele care ar urma să fie finalizate în acest an în București și împrejurimi țintind segmentul mass market. Concomitent, circa 41% din oferta nouă din acest an țintește segmentul middle market. Segmentul premium și de lux va înregistra în 2023 cele mai bune rezultate de livrări din ultimii ani, cu un nivel estimat la circa 800 de locuințe, sau aproximativ 4,4% din oferta nouă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă