16.000 de apartamente noi în Capitală în 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stocul de locuinţe situate în ansambluri rezidenţiale mari depăşeşte în prezent 11.000 de unităţi.

Livrările de apartamente nou-construite din Bucureşti au atins un nivel-record anul trecut, când au fost finalizate peste 6.000 de astfel de locuinţe, potrivit companiei de consultanţă imobiliară Colliers International. Stocul de apartamente a ajuns astfel la 11.000 de unităţi. Şi asta în condiţiile în care tranzacţiile de pe acest segment au înregistrat un nivel minim.

 

Constrânşi de clienţi

 

Nivelul record al livrărilor a fost atins după ce dezvoltatorii s-au grăbit să finalizeze apartamentele.  „Ei aveau deja întârzieri de 6-12 luni şi  au fost constrânşi de cumpărătorii care-şi aşteptau apartamentele”, spun reprezentanţii Colliers.

Stocul relativ mare în comparaţie cu cererea solvabilă care există în acest moment pe piaţă va face ca anul 2011 să fie unul foarte sărac în livrări. Colliers estimează că în 2011 vor fi livrate doar 1.300 de apartamente în ansambluri rezidenţiale cu peste 200 de unităţi. Această valoare este sub cea înregistrată în 2007, când au fost livrate 1.600 de apartamente.

 

30% dintre ansambluri vor avea probleme în 2010

 

Încă 5.000 de apartamente se aşteaptă a fi livrate în 2010. „Ţinând cont că aproximativ 2.000 de apartamente care erau anunţate pentru cea de-a doua jumătate a anului 2009 au fost reportate pentru prima parte a anului în curs, ne aşteptăm ca mai mult de 30% din locuinţele anunţate a fi livrate anul acesta să fie amânate”, afirmă reprezentanţii Colliers, care sunt însă optimişti pe termen mediu şi lung. Bucureştiul are nevoie de un număr considerabil de locuinţe noi, pentru a face faţă populaţiei în continuă creştere şi pentru a înlocui treptat apartamentele mai vechi de 50 de ani, „care ar trebui scoase din uz”, potrivit Ştefaniei Baldovinescu, manager consulting division în cadrul Colliers International.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie