10 bănci și Biroul de credit, verificate de Consiliul Concurenței

0
Publicat:

Consiliul Concurenței a finalizat inspecțiile inopinate derulate la zece bănci, precum și la Biroul de Credit și la Asociația Română a Băncilor, a informat instituția precizând că analizează documentele ridicate.

10 bănci și Biroul de credite, verificate de Consiliul Concurenței

Băncile inspectate sunt: Alpha Bank Romania S.A., CEC Bank S.A., Garanti Bank S.A., Raiffeisen Bank România S.A, ING Bank N.V. Amsterdam sucursala București, Banca Transilvania S.A., Banca Comercială Română S.A, BRD – Groupe Société Générale S.A., Credit Europe Bank (Romania) S.A., First Bank S.A..

Inspecțiile s-au derulat în cadrul unei noi investigații, privind posibile înțelegeri cu scopul de a limita accesul consumatorilor la produsele și serviciile de creditare pentru persoane fizice.

Avem deja în derulare o investigație care vizează modul în care băncile calculează indicii de referință ROBOR/ROBID, ce stau la baza stabilirii dobânzilor. De data aceasta ne uităm și la condițiile de acces la credite, suspiciunea fiind că prin modul cum se calculează scorul de credit se blochează accesul unor clienți la credite”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Autoritatea de concurență are suspiciuni că acționarii Biroului de Credit ar limita accesul consumatorilor persoane fizice la produsele și serviciile de creditare bancară printr-o serie de acțiuni legate de stabilirea și aplicarea scorului FICO (în funcție de care este evaluată capacitatea unui client de a rambursa un credit).

Biroul de Credit S.A. este o societate pe acțiuni înființată la sfârșitul anului 2003, având, la ora actuală, ca acționari 18 bănci și are ca obiect de activitate colectarea/prelucrarea de date privind portofoliul de clienți – persoane fizice clienți ai participanților.

FICO® Score de la Biroul de Credit este un număr, rezultat în urma aplicării unei metode statistice care ia în calcul mai multe elemente pe baza cărora băncile stabilesc gradul de risc al unui potențial client ce solicită un credit către o instituție financiară.

Documentele ridicate în cadrul inspecțiilor inopinate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.

Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor.

Reaminim că autoritatea de concurență are în derulare o investigație privind posibile înțelegeri între cele 10 bănci participante pentru fixarea ratei dobânzii ROBOR, la un nivel cât mai ridicat, în cadrul procedurii de „fixing” (stabilirea ratelor de referință pentru ROBOR și ROBID).

Legea concurenței interzice orice înţelegeri între companii şi practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurenţa pe piaţa românească.

Mai multe pentru tine:
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete