Venitul minim garantat, o „ciorbă de bolovan”
0Un recent demers, care se anunţă a lua o anvergură europeană, mi-a adus aminte de o povestire a lui Vasile Voiculescu, „Ciorbă de bolovan”.
Într-un cătun uitat, foametea era atât de crâncenă, încât pruncii, nişte umbre umblătoare, ajunseseră să mănânce calupuri de humă. Pe acolo, se abate un drumeţ bizar, pe care mizeria dimprejur îl cutremură. Le spune oamenilor că el este un soi de vrăjitor, aşa că face un foc şi aşează deasupra un ceaun plin cu apă. Ia un pietroi, îl descântă şi-l aruncă în apa clocotită. Gustă, i se pare că mai trebuie adăugat ceva, îi cere unui amărăştean să aducă un stop de sare, altuia-vreo doi cartofi, altuia-o palmă de slănină; ciorba de bolovan începe să miroasă bine, o mai drege cu nişte fire de pătrunjel de la o femeie, cu nişte boabe de porumb de la alta, se mai găseşte printr-un pod un bostan şi nişte ţelină; până la urmă, întreg satul se ospătează pe săturate.
Mi se pare că povestea seamănă oarecum cu „Iniţiativa Cetăţenilor Europeni pentru un Venit Minim Garantat/Necondiţionat”. Aceasta va pune pe masa Comisiei Europene o propunere legislativă, prin care se solicită introducerea la nivelul UE a unei alocaţii, cel puţin echivalentă cu preţul coşului de consum, pe care va urma să o primească fiecare locuitor şi care nu va fi condiţionată „de alte venituri, economii sau proprietăţi”. Obiective: securizarea vieţii private, prevenirea controlului unor inşi asupra altora, eradicarea sărăciei ascunse, combaterea excluziunii sociale şi a discriminării, eliminarea constrângerilor existenţiale, putinţa de a a refuza o muncă plătită necorespunzător, siguranţă pe parcursul perioadelor de boală şi de şomaj. Animatorii evită să răspundă însă clar la o nedumerire firească: de unde bani?, menţionând totuşi că „există studii care arată diverse metode” prin care proiectul poate fi finanţat. Logic, singura posibilitate n-ar putea fi decât o „scamatorie” măiastră cu redistribuirea veniturilor.
Evident, chestiunea cu pricina ne-a împărţit în două tabere. Una o suduie: o aberaţie fascistoido-comunistă, un atac la principiile naturale ale economiei, care va încuraja trândăvia şi lichelismul, care va produce inflaţie şi apocalise demografice, care va acutiza criza. Alta o abordează în cheie „zen”: o idee genială, la fel de importantă ca descoperirea vorbirii articulate, menită să le redea persoanelor demnitatea, detaşarea spirituală, civilitatea, şi care, pe fond, va fundamenta ascendentul meritat de oameni asupra restului vieţuitoarelor.
Evit să rezonez cu vreuna dintre aceste extreme. Fiindcă eu cred că, după ce va strânge rapid milionul de susţineri, ICE va putea ridica, de fapt, în arena Parlamentului European o problemă extrem de interesantă, sesizată cândva de Alexandru Paleologu: diferenţa dintre noţiunea de „muncă”, văzută ca o „vânătoare” continuă, ca un mijloc gregar de supravieţuire în proximitate, şi „lucru”, ca atitudine aşezată şi senină a individului în raport cu propriile sale nevoi vitale. Între „muncă” şi „lucru” există un pogon de disperare, la care PE va fi nevoit să reflecteze.