Vara dobitoacelor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce e de făcut duminică, 29 iulie?

Andrei Pleşu (cu care Petre Roman are neghiobia să se ia la trântă pe tărâm intelectual) a găsit o soluţie reconfortantă:
„Nu voi merge la referendum. Nici­unul din motivele pentru care nu voi merge nu poate fi definit ca «boicot». Nu merg, mai întâi, pentru că a merge la referendum e un drept, nu o obligaţie, şi pot să-mi exercit drepturile cum cred eu de cuviinţă". Simplu ca bună ziua.

Şi mai zice Andrei Pleşu, la Hotnews: „Procedurile prin care s-a ajuns la referendum sunt arbitrare, în condiţiile în care suspendarea preşedintelui n-a fost solid argumentată şi, prin urmare, nu s-a impus pe agenda mea cetăţenească". Şi vine cireaşa de pe tort: „Un al treilea motiv este că m-am plictisit să tot aleg în România «răul cel mai mic». Refuz să mă las manevrat de ură şi orgolii personale. Nu văd niciun motiv să înlocuiesc un berbec cu două gâşte. Nu mi se pare că o asemenea înlocuire e o prioritate a ţării".

Zoo-comparaţia vine la două zile după o alta, venită din partea lui Gabriel Liiceanu: „În locul unui hipopotam, de ce să iau în braţe un crocodil?" Autorul celebrului „Apel către lichele" nu a spus ce va face duminică, dar sunt sigur că, la fel ca prietenul său Andrei Pleşu, va ocoli secţiile de votare.

Pentru a rămâne în sfera zoologică, să trecem în revistă câteva fraze memorabile rostite în aceste zile.

Victor Ponta: „Prin boicotarea referendumului, PDL acţionează neconstituţional şi infracţional. În Legea referendumului există un articol care arată că împiedicarea prin orice mijloace a exerciţiului liber al dreptului de participare la referendum se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. (...) Boicotarea referendumului este împotriva legii şi duce la răspundere penală". Gândire de şobolan care ne crede proşti.

Eugen Nicolăescu, deputat PNL: „USL crede că boicotarea referendumului este cu adevărat o lovitură de stat pe care PDL şi Traian Băsescu o dau împotriva majorităţii cetăţenilor români. Este, după opinia noastră, cel mai grav şi iresponsabil gest politic de negare a democraţiei, pe care un partid din România l-a făcut în ultimele două decenii de când există democraţie reală în această ţară". Precizare pentru memoria de moluscă a domnului Nicolăescu: boicotarea referendumurilor este un sport pe care PNL şi PSD l-au practicat intens în ultimele două decenii. Atunci, desigur, era un gest patriotic.

Dan Mihalache, secretar general adjunct al PNL: „Adevărata lovitură de stat în România a început ieri, odată cu decizia PDL de a boicota referendumul naţional din 29 iulie şi cu anunţul pe care, cu seninătate, domnul Traian Băsescu l-a făcut - că se va întoarce la Cotroceni indiferent de rezultatul acestui referendum". Declaraţia lui Mihalache e aproape copy-paste după cea a lui Nicolăescu (sau viceversa). Chiar şi papagalii ar fi invidioşi pe o reproducere atât de fidelă a unor fraze prinse din zbor. Eventual, de la partid...

Cătălin Ivan, europarlamentar PSD, comentând diversiunea „Vila lui Băsescu": „Am sentimentul că dictatorul a fugit şi că noi, poporul, am descoperit luxul în care trăia acesta". Manciurianul crede că are de-a face cu un popor de bizoni, dar s-ar putea să ia o copită-n nas.

La final, o ţâră de filosofie à la Mădălin Voicu, deputat PSD. „Românii sunt manipulabili şi trădători" - zise mandea. „Acest popor este aproape ameţit, nu se trezeşte de 2.080 de ani", mai spuse Medelin.

Mare e, într-adevăr, Grădina Domnului, şi multe dobitoace se îngrămădesc în ea...

Grigore Cartianu este redactor-şef ''Adevărul''