Unirea care vine. Ce se pregăteşte românilor?

Liderul Acţiunea 2012, George Simion, a enunţat pe blogul Adevărul care va fi direcţia de acţiune în următorii trei ani: pregătirea celor două maluri de Prut în vederea organizării unui referendum privind Reunirea celor două state româneşti.

Dar este această idee fezabilă?

În primul rând ea vine după o amplă experienţă acumulată în ultimii ani, precum şi din consultarea cu un spectru mai larg de specialişti din toate mediile: social, politic, cultural şi academic. Singura alternativă pentru reUnirea celor două state româneşti este organizarea unui referendum pe cele două maluri ale Prutului pe parcursul anului 2018.

Ideea este fezabilă şi foarte probabilă din două considerente:

- Bucureştiul este pregătit de acest lucru;

- eşecul statului Republica Moldova face ca ideea unionistă să atingă deja cote care nu mai pot fi neglijate, cu atât mai mult cu cât toate guvernările au eşuat şi există dorinţa societăţii civile de a pune altceva în loc, numai ceea ce există nu.

Cine va propune referendumul?

Referendumul a fost deja propus de societatea civilă.

La Bucureşti au existat şi există discuţii într-un spectru mai larg iar consultarea publică va veni fie din decizia Parlamentului, acolo unde deja lucrează un grup parlamentar Prietenii Unirii, fie de la nivelul preşedinţiei. Cea mai mare probabilitate este ca referendumul să fie declanşat ca urmare a deciziei parlamentului României, decizie ce va fi luată pe parcursul anului 2017, după investirea noului parlament.

Varianta ca referendumul să nu fie dorit de clasa politică nu este probabilă deoarece acest lucru va determina reacţia societăţii civile, extrem de bine organizată pe acest subiect şi capabilă de a-l aduce în centrul atenţiei în anul 2017.

La Chişinău pare puţin probabil în aceste momente ca decizia organizării unui referendum să fie luată de către clasa politică, împărţită în general, dar unită în apărarea sistemului mafiot care conduce în mod feudal Republica Moldova. Există varianta strângerii de semnături în anul 2017, dar estimările noastre arată că până atunci statul şi administraţia se vor prăbuşi de-a binelea, iar România prin condiţionarea finanţării poate pune presiune în vederea determinării/forţării clasei politice de la Chişinău să accepte o consultare publică pe acest subiect. În definitiv rămâne stabilit că tot Bucureştiul dispune de pârghiile necesare astfel încât să se decidă organizarea unui referendum şi la Chişinău.

Deja primele semnale se arată dincolo de Prut, unde forţe declarat anterior anti-unioniste au anunţat că sunt deschise spre o consultare publică pentru a se putea încheia şi acest subiect.

Va avea referendumul succes?

Cu siguranţă că Da. În România situaţia este foarte bine clarificată în toate mediile şi toate sondajele, indiferent cine le-a făcut, arată un suport masiv al populaţiei faţă de această posibilitate, acceptându-se inclusiv costurile induse.

Dar în Republica Moldova? Libertatea de acţiune de după 2009 a făcut ca în doar 5 ani numărul unioniştilor să treacă de la sub 10% la peste 40%. Procentele sunt bine definite, iar aderenţii au convingeri bine fixate, de neschimbat. Asta pe fondul împărţirii şi pentru opţiunea pro-europeană reprezentată de partidele declarat pro-europene. Această opţiune a căzut, iar acum are loc o creştere rapidă a încrederii în posibilitatea Unirii, cu atât mai mult cu cât declaraţiile de la Bucureşti arată în clar că ţara este deschisă şi rămâne ca decizia să se ia de la Chişinău. Acest lucru este recunoscut public de toate forţele de la Chişinău, inclusiv de cele de stânga.

Ura viscerală faţă de clasă politică a ajuns deja la cote foarte înalte. Cetăţenii vor să pedepsească clasa politică, iar alternativa nu poate fi decât Unirea cu România. Setea de răzbunare este atât de mare, iar justiţia din România atât de dorită, încât la Chişinău instituţia DNA a devenit principalul pro-motor al Reunirii celor două state româneşti. Aceasta va fi categoria celor care va face ca numărul celor ce doresc reUnirea să treacă de 50%.

Apoi să nu uităm că avem 2 ani de foc în care putem să face campanie pentru reUnire de la om la om, din casă în casă. Pentru acest lucru se pregătesc organizaţiile unioniste din Republica Moldova şi este programul pentru 2016 şi 2017. Chiar şi în aceste moment se merge prin şcoli şi licee, se vorbeşte despre reUnire, se aduc profesori în România pentru a li se explica avantajele, deşi aceştia le cunosc mai bine decât noi.

Nu doar situaţia internă din Republica Moldova favorizează acest lucru ci şi atitudinea războinică a Federaţiei Ruse.

Apoi anul 2018 are o puternică încărcătură emoţională, lucru care va angaja noi energii şi care vor garanta succesul referendumului. Nu poţi discuta despre Unire fără de reUnire.

Ce vor face partenerii?

SUA susţine orice acţiune democratică şi extindere a democraţiei în lume. Dacă extinderea se va face prin referendum atunci SUA va susţine energic acest demers şi îl va garanta. Asta cu atât mai mult cu cât are nevoie de acţiuni internaţionale care să îi îmbunătăţească imaginea.

Europa se dovedeşte acum foarte slabă şi incapabilă de a reacţiona în vreun fel, cu atât mai mult unitar. Majoritatea statelor europene vor susţine acest demers şi îl vor vedea ca pe o victorie a democraţiei europene. Multe din ele se confruntă cu conflicte separatiste iar acest gest ar da un imbold pozitiv privind unitarea în interiorul statelor şi în interiorul Uniunii Europene.

Poate că ar exista state unde interesul rus este puternic, dar acestea nu vor găsi puterea şi consensul de a se opune. Cea mai considerabilă ar fi Germania, dar experienţa istorică o blochează de a lua vreo atitudine publică contrară intereselor unioniste ale românilor.

Ce va face Federaţia Rusă?

Nu se va opune, cu atât mai mult cu cât reUnificarea nu ia în considerare şi regiunea transnistreană.

Apoi are un precedent, vorbim de Krimeea, şi deşi nu este diplomatic să spun acest lucru, acceptarea reunificării celor două state româneşti în urma unui referendum creează premize favorabile recunoaşterii şi motivării internaţionale a încadrării peninsulei Crimeea în Federaţia Rusă.

Ce se întâmplă cu regiunea transnistreană?

Ca să fie foarte clar: regiunea transnistreană este o bază militară rusă ce niciodată nu va fi părăsită de Federaţia Rusă, nu fără un conflict major, ori acest lucru nu este de dorit.

Apoi majoritatea populaţiei din acea regiune este afectată de propaganda specifică unui regim de ocupaţie militară, iar integrarea actuală în România este aproape imposibilă.

Apoi extinderea României nu face decât să creeze statului român posibilitatea ca în termeni reali să îşi protejeje cetăţenii şi etnicii de dincolo de graniţă. Acum nu prea poate face acest lucru, sau face în anumite limite permise de legislaţia internaţională.

Ce avem noi de făcut?

Termenul şi modalitatea de lucru au fost fixate. Este timpul ca fiecare din noi să ofere ceea ce poate mai mult în această perioadă, astfel încât ideea Unirii să pătrundă în sufletul fiecărui român de dincolo de Prut. Este nevoie să vorbim cât mai mult despre reUNIRE, despre iminenţa ei.