Un triunghi al tuturor întrebărilor: SUA, Arabia Saudită și China

Doar atât a trebuit să spună președintele Biden: „Cred că relațiile de cooperare sau tehnice ale lui Elon Musk cu alte țări chiar merită să fie analizate.. .Chiar dacă a făcut sau nu ceva nepotrivit – nu sugerez acest lucru. Ceea ce sugerez că merită să fie analizate. Asta-i tot“. 

Într-adevăr, asta a fost absolut suficient pentru ca, la suprafața media și în adâncimea etajelor multiple ale serviciilor de informații, să continue în mare viteză analizele care deja fuseseră sugerate ca fiind dispuse, până în acel moment, extrem de discret, asupra unora dintre cele mai controversate mișcări făcute de Elon Musk, printre acestea afacerile complexe Twitter, SpaceX  și Starlink.

Elementul care a provocat foarte multe comentarii și a lăsat spațiu liber presupunerilor cele mai ciudate este faptul că în afacerea Twitter în valoare de 44 miliarde $ a fost prezența unor investitori strategici străini în consorțiul lui Musk. Grupul „străinilor” îl include în primul rând pe prințul sauditAl-Waleed bin Talal cu a sa companie Binan Holdings Ltd – fondată și condusă de un cetățean de origine chineză și de către fondul suveran din Qatar. Iar  25% din veniturile companiei Tesla vin din China. Asta ar fi, după unii comentatori, un argument posibil pentru îngrijorările experților în securitate că s-ar putea să existe o perspectivă de destabilizare a pieței globale de informații în care Twitter este un actor de primă mărime, implicând apariția, la acest nivel, a unor interese antagoniste sau care pot deveni chiar ostile într-un context nefavorabil de tensiuni. Biden și consilierii lui nu cred că pot uita, pe plan personal, violentul atac făcut mai demult de Musk împotriva președintelui de acum al SUA pe care-l numea o păpușă „în formă umană”, în același timp stârnind reacții violente în SUA și Europa prin laudele adresate Rusiei și amenințările de a tăia susținerea financiară pentru serviciul Starlink în Ucraina.

Ecuația în care trebuie așezată această poveste este, foarte posibil, cea care privește cel mai delicat și mai complex asamblaj global de putere aflat acum sub semnul întrebării . Arabia Saudită își va deschide foarte curând porțile pentru vizita oficială a Președintelui Chinei, gest important nu numai la nivel diplomatic ci confirmând și dimensiunea de acum a relațiilor economice căci, spre exemplu, în prima jumătate a anului 2022, Arabia Saudită a constituit recipientul celor mai importante fonduri chineze în cadrul proiectului Noului Drum al Mătăsii. Investițiile chineze (4, 6 miliarde $) au fost în sectorul industriei de extracție a gazului natural, în paralel cu o creștere substanțială a exporturilor de petrol saudit în China (în luna mai ajunseseră la 30,9 miliarde $ în comparație ci 15,2 miliarde în aceeași lună din 2021). Astfel încât, la conferința despre climat din Egipt, ministrul de externe saudit declara reporterilor: „China este cel mai mare partener comercial al Arabiei Saudite, avem investiții foarte mari în China și chinezești în Arabia Saudită”.

Dar nici asta n-ar fi o explicație suficientă pentru a înțelege care este miza reală a jocurilor de acum. Cred că tensiunile actuale sunt într-atât de intense deoarece vizita președintelui chinez în Arabia Saudită vine nu numai pe fondul unor tensiuni ample între Riad și aliatul american ci și din cauza intenție Arabiei Saudite de a adera la BRICS. Asta vine pe fondul anunțul ministrului rus de externe care a spus că „mai mult de zece țări” doresc să adere la BRICS. A declarat că Algeria, Argentina și Iran au depus deja cereri în acest sens, Arabia Saudită, Turcia, Egipt și Afganistan fiind interesate de același demers alături de Indonezia care, pare-se, va face cunoscut formal acest lucru în cadrul viitorei reuniuni a G20 de la Bali.

Țrupul țărilor interesate de participarea la BRICS ar fi Kazahstan, Nicaragua, Nigeria, Senegal, Tailanda și Emiratele arabe Unite, miniștrii de finanțe ai țărilor respective fiind prezenți la BRICS Expansion dialogue care a avut loc în luna mai a acestui an. Dacă mișcarea va fi finalizată, asta ar duce la crearea unei entități de importanță geostrategică de primă mărime, cu un PIB cu 30% mai mare decât cel al SUA, reprezentând interesele a peste 50% din populația lumii și controlând peste 60% din rezervele de gaz natural ale planetei.

Desigur, nu este un scenariu final și actualul conflict din Ucraina arată că niciun fel de calcul nu este definitiv. Dar, în același timp, cele expuse până acum pot fi o explicație pentru interesul cu care este pregătită reuniunea Biden-Xi cu argumentele de forță pe care fiecare le va aduce în negocierile despre sferele viitoare de influență și resursele financiare care să le susțină ambițiile.